50 de ani de existenţă a Asociaţiei Nevăzătorilor

Joi, 9 iunie 2011, la Aşezământul Filantropic "Sfântul Vasile cel Mare" din municipiul Galaţi a avut loc, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, sărbătorirea a 50 de ani de existenţă a Asociaţiei Nevăzătorilor din municipiul de la Dunăre.

Manifestarea a debutat cu oficierea unei slujbe de mulţumire de către pr. Ionel Rotaru, consilier la Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, delegatul chiriarhului Dunării de Jos, alături de pr. Cristian Podaşcă, directorul aşezământului "Sfântul Vasile cel Mare".

După săvârşirea rugăciunii, a fost transmis mesajul chiriarhului locului care a apreciat întreaga activitate a asociaţiei şi, deodată cu binecuvântările chiriarhale, i-a asigurat pe toţi membrii acestei asociaţii că eparhia va sprijini în continuare activităţile spirituale, cultural-educaţionale şi social-filantropice. În continuare, elevii Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" din municipiul Galaţi au oferit celor prezenţi un moment muzical-artistic. Acţiunea s-a încheiat cu oferirea unor diplome de merit pentru toţi cei care s-au făcut remarcaţi în activităţile asociaţiei, după care cei prezenţi au fost invitaţi la agapa frăţească.

Asociaţia Naţională a Surzilor din România există de peste 92 de ani şi are un număr considerabil de membri, peste 16 filiale în toată ţara şi un rol important în societatea românească, prin apărarea şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Istoria persoanelor cu handicap auditiv din România începe cu prima grupă înfiinţată pe 9 noiembrie 1919, care s-a numit Asociaţia Amicală a Surdomuţilor din România, sub patronajul Reginei Maria, prin asocierea voluntară a unui grup de surzi. Primul preşedinte al asociaţiei a fost Alexandru Clarnet, iar din comitetul de conducere a făcut parte şi prinţul Henry Ghica, fiul surd al domnitorului Constantin Ghica.

Până în anul 1953, când s-a reconstituit "Asociaţia Surdomuţilor din România", pe baza fondurilor alocate de către stat, grupurile amicale ale surdomuţilor funcţionau pe criterii mai mult filantropice, fiind conduse de comitete liber alese. În acest context îşi acordau reciproc ajutoare materiale, se sprijineau în găsirea unui loc de muncă şi desfăşurau diverse activităţi culturale, sociale şi sportive.