Astăzi, 15 ianuarie, s‑au împlinit 176 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu. În întreaga ţară, dar şi în diasporă, au fost organizate diferite evenimente culturale comemorative şi slujbe
600 de ani de la atestarea documentară a vechii biserici parohiale din Lupşa, Alba
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 12 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Lupșa, Protopopiatul Câmpeni, cu ocazia împlinirii a 600 de ani de la atestarea documentară a vechii biserici parohiale, ridicată la anul 1421. La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Ioan Vasii, în numele întregii comunități, i-a oferit ierarhului o icoană cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul vechii biserici.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Zona Munților Apuseni a reprezentat un adevărat bastion al apărării Ortodoxiei în fața tăvălugului habsburgic care și-a propus coruperea confesională a românilor transilvăneni. Mănăstirile și bisericile din acest spațiu unde ne aflăm astăzi au fost faruri luminoase și focare de spiritualitate și cultură, fiindcă în ele strămoșii noștri și-au întărit conștiința unității de neam și de credință”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a săvârșit slujba de sfințire a crucii comemorative, care a fost ridicată cu ocazia împlinirii celor 600 de ani de la atestarea documentară a vechii biserici. Ierarhul a vizitat şi Muzeul Etnografic „Pamfil Albu” din Lupșa, unde a fost expus steagul care a însoțit delegația comunei la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918. Drapelul se află în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României din București, fiind adus la Lupșa cu prilejul acestui eveniment.



.jpg)
