În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
80 de ani de la sfinţirea Catedralei din Cluj-Napoca
Mai multe manifestări dedicate sărbătoririi a 80 de ani de la sfinţirea Catedralei din Cluj-Napoca şi 525 de ani de atestare documentară a Mitropoliei de la Feleac au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
Astfel, sâmbătă, 2 noiembrie, a avut loc simpozionul „Mitropolia de la Feleac, 525 de ani de la prima menţiune documentară“, care s-a desfăşurat la biserica voievodală de la Feleac, la care au participat Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Preasfinţitul Episcop-vicar Vasile Someşeanul, academicieni, profesori, oameni de cultură, invitaţi din ţară şi străinătate, între care s-au aflat preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, şi prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan.
În cadrul conferinţei au fost prezentate mai multe comunicări ştiinţifice, autori fiind acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop, acad. prof. dr. Nicolae Edroiu, conf. dr. Şerban Turcuş, pr. prof. dr. Alexandru Moraru, dr. Alexandru Şimon, dr. Daniela Marcu Istrate. Conferinţa a fost urmată de prezentarea unor volume de către prof. dr. Martyn Rady (University College, London).
Duminică, manifestările festive au continuat cu Sfânta Liturghie, la Catedrala mitropolitană cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ din Cluj-Napoca, ridicată în anii 1923-1933, din iniţiativa şi cu contribuţia specială a vrednicului de pomenire episcop Nicolae Ivan.
La 80 de ani de la sfinţirea catedralei, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de IPS Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Astfel, din sobor au făcut parte Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi PS Vasile Someşeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
În cuvântul de învăţătură rostit după Sfânta Evanghelie, intitulat „Valenţele veşnice ale faptelor noastre“, IPS Andrei a evidenţiat momentul de sărbătoare, amintind de exemplul generaţiei care a construit Catedrala din Cluj-Napoca.
„Omul providenţial a fost episcopul Nicolae Ivan, care, sprijinit de alţi oameni, în zece ani, între 1923 şi 1933, a ridicat această catedrală. Era impunătoare, devenea un simbol al spiritualităţii româneşti din Transilvania“, a spus IPS Mitropolit Andrei, care a amintit că la slujba de sfinţire au participat oficialităţile, la cel mai înalt nivel, reprezentate de regele Carol al II-lea, care a fost însoţit atunci de fiul său Mihai, viitorul rege al României, primul-ministru Vaida Voievod şi alţi demnitari. De asemenea, la slujba de sfinţire au participat patriarhul Miron Cristea, episcopul Nicolae Ivan al Clujului, precum şi alţi episcopi.
IPS Mitropolit Andrei a amintit cuvintele episcopului Nicolae Ivan, considerate ca fiind providenţiale: „De acum va putea lua avânt lucrarea cea mare de înnoire sufletească a credincioşilor noştri din Cluj şi din eparhie, căci uşile catedralei vor fi mereu deschise pentru toţi cei însetaţi după Apa cea Vie a Domnului Nostru Iisus Hristos. Rugile zilnice se vor face la altarul ei, predicile ce se vor rosti fără odihnă din amvon vor împrăştia lumină, încredere şi mângâiere miilor de suflete chinuite de tainele vieţii şi de suferinţele existenţei pământeşti. Mulţimea de elevi, de studenţi, de la toate şcolile Clujului, a căror creştere religioasă ne este aşa de scumpă, va avea de azi înainte biserica largă şi frumoasă care să-i cuprindă pe toţi, în duminici şi sărbători, încălziţi de flacăra curată a Sfintelor Scripturi“. De asemenea, la sfârşitul Sfintei Liturghii, ierarhii prezenţi au adresat un cuvânt, în care au subliniat importanţa acestui moment.
După Sfânta Liturghie, soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Parastasului pentru episcopul Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, precum şi pentru ierarhii care au urmat, arhiepiscopul Teofil Herineanu şi mitropolitul Bartolomeu Anania.