Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
98 de ani de la Unirea Basarabiei cu țara-mamă
Înfăptuitorii Unirii Basarabiei cu Principatele Române, proclamată la 27 martie 1918 la Chişinău, au fost pomeniţi sâmbătă, 26 martie, la Catedrala Patriarhală. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa doamnei ambasador Iuliana Gorea Costin, Înaltul reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a precizat faptul că este o datorie de conştiinţă a întregului neam românesc a comemora pe cei care s-au luptat pentru unirea Basarabiei cu ţara-mamă. „Prin unirea de la 27 martie 1918 s-a realizat realipirea la trupul ţării a primei provincii româneşti, urmând ca pe parcursul aceluiaşi an să revină în unitatea neamului românesc Transilvania, Crişana, Maramureşul, Banatul şi Bucovina. De aceea, în anul 2018 Biserica şi ţara vor comemora cu mare solemnitate împlinirea centenarului Unirii noastre naţionale. Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Naţional Bisericesc din săptămâna aceasta, primul subiect care a fost discutat a fost propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel ca anul 2018 să fie proclamat în Biserica noastră ca An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi An comemorativ al tuturor celor care au luptat pentru Marea Unire din 1918. Lucrul acesta este o datorie de conştiinţă a fiecărui român, este o datorie a întregului neam românesc, de a comemora pe cei care s-au luptat ca neamul românesc să se regăsească, în cele din urmă, între frontierele aceleiaşi ţări. Este o datorie a Bisericii care pomeneşte la fiecare Sfântă Liturghie pe toţi eroii neamului românesc. Tinerii studenţi teologi de la Chişinău au înfiinţat în ultimii ani ai Imperiului Ţarist o bibliotecă unde liderii Unirii de la 1918 s-au cultivat şi s-au înflăcărat de idealul realizării unităţii noastre naţionale”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul. În cadrul aceluiași Parastas a fost pomenit și părintele arhidiacon Sebastian Barbu Bucur, la un an de la trecerea sa la Domnul. Arhid. Sebastian Barbu Bucur a fost vieţuitor al Mănăstirii Cheia şi profesor în multe instituţii de învăţământ din ţară, între care şi Academia Naţională de Muzică din Bucureşti.