Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A fost inaugurat noul sediu al Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia
La Alba Iulia, cu ocazia Zilei Naţionale, a avut loc inaugurarea noului sediu al Seminarului Teologic Liceal Ortodox, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a Înalt Preasfinţitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, şi a Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficialităţilor centrale, judeţene şi locale, între care ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Ecaterina Andronescu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Nicolae Popa, prefectul Flaviu Cozuc, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, primarul Mircea Hava, inspectorul şcolar general, Gheorghe Sandea, directorul seminarului, pr. Nicolae Topârcean, reprezentanţi ai firmelor care au executat lucrarea, inspectori şcolari, directori ai unităţilor şcolare din municipiul Alba Iulia, absolvenţi din cele 21 de generaţii, cadre didactice şi cei aproape 300 de elevi ai seminarului.
Cei trei ierarhi au oficiat o slujbă de binecuvântare, apoi a fost inaugurată cea mai nouă şi mai modernă clădire a unui seminar teologic din România. IPS Arhiepiscop Irineu şi-a manifestat bucuria de a fi prezent la inaugurarea clădirii seminarului. "Dezideratul nostru, al celor care locuim în Alba Iulia, este acela de a merge pe urmele vrednicilor noştri înaintaşi, care îngemănau armonios şi simfonic dragostea de carte cu cea de neam, deci, cultura şi patriotismul. Responsabilitatea noastră este să veghem asupra calităţii educaţiei, bine ştiind că tinereţea este timpul în care se învaţă înţelepciunea, vremea pentru a o practica fiind bătrâneţea. Dacă noi ne ancorăm viaţa şi munca în Dumnezeul cel Viu, atunci nu vom duce lipsă de nimic", a spus IPS Irineu. În 2009, s-a pus piatra de temelie a capelei din noul campus, iar în 2011, în septembrie, au început lucrările de construcţie a clădirii, inaugurată după un an. Costurile proiectului se ridică la peste 3 milioane de euro, bani obţinuţi de la Banca Europeană de Investiţii, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi Guvernul României. Clădirea cuprinde 12 săli de clasă, patru laboratoare şi o bibliotecă modernă. În curs de finalizare sunt capela cu hramul "Sfântul Simion Ştefan", şcoala primară, sala de festivităţi, cantina, terenul şi sala de sport.