În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
A fost instalat paroh nou la Făgăraş
Credincioşii de la Biserica "Sfânta Treime" din Făgăraş au avut bucuria să primească duminică, 3 iulie, un nou paroh, şi anume pe părintele Nicolae Lie, profesor la Liceul Teologic "Sfântul Constantin Brâncoveanu" din oraşul braşovean. Ceremonia de instalare a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi a fost precedată de slujba Vecerniei, oficiată de ierarh şi un număr mare de preoţi, din rândul cărora n-au lipsit stareţul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, arhim. Ilarion Urs, şi cei doi protopopi de Făgăraş, pr. Ioan Ciocan şi pr. Marcel Dobrea.
IPS Mitropolit Laurenţiu a mulţumit fostului paroh, pr. Romul Poparad, care a ieşit la pensie după 27 de ani de slujire preoţească în biserica amintită şi 53 de ani de slujire preoţească de la hirotonie. Părintele Poparad le-a mulţumit la rândul său credincioşilor pentru anii de colaborare şi a făgăduit că va rămâne îmbisericit aici pentru a sluji în continuare la Sfântul Altar. În cuvântul de la instalare, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a explicat credincioşilor care sunt cele trei slujiri ale preotului, ce semnificaţie duhovnicească are ceremonia de instalare şi l-a prezentat pe noul paroh ca un bun teolog şi dascăl în instituţia de învăţământ amintită: "Părintele Nicolae Lie a câştigat această parohie prin concurs. Au fost cinci candidaţi, dar el a fost cel mai bine pregătit. Din acest motiv am ţinut neapărat să venim aici şi să oficiem ceremonia de instalare". "Un exemplu pentru toţi" A urmat ceremonia propriu-zisă, când IPS Mitropolit Laurenţiu i-a oferit pr. Lie Sfânta Evanghelie, din care să înveţe credincioşii încredinţaţi şi să-şi exercite astfel misiunea învăţătorească. Apoi, i-a fost oferită noului paroh Sfânta Cruce pentru a binecuvânta credincioşii şi a-şi îndeplini funcţia sfinţitoare şi în cele din urmă i-a fost dată o cheie, simbol al puterii, de a deschide sufletele credincioşilor şi porţile Raiului, în virtutea funcţiei conducătoare. Pr. Nicolae Lie le-a mulţumit ierarhului, familiei, profesorilor şi credincioşilor şi a promis că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a fi un bun păstor de suflete: "Astăzi, prin rânduiala lui Dumnezeu şi binecuvântarea IPS Mitropolit Laurenţiu, am fost chemat să împlinesc o nouă lucrare, aceea de preot paroh. Tocmai de aceea emoţiile sunt foarte mari, dar acestea sunt împletite cu marea bucurie de a-mi vedea împlinită dorinţa ce m-a urmărit din primii ani de studii teologice, şi anume aceea de a deveni preot". (Ştefan Mărculeţ)



.jpg)
