Parohia „Sfinții Voievozi” din Protoieria Urlați, județul Prahova, a fost marți, 5 mai, gazda unei întâlniri a preoților din cadrul cercului pastoral al protoieriei, organizată în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine. Evenimentul a debutat cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie și de Taina Sfântului Maslu, oficiate de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși prahoveni. Din sobor au făcut parte părintele Florin-Ciprian Petre, secretar în cadrul Biroului de presă și relații publice al Patriarhiei Române; părintele Ionuț Negoiță, protopop al Protoieriei Urlați; părintele ieromonah Calinic Costescu, de la Schitul Măgureanu din București, împreună cu un sobor de preoți din cuprinsul protoieriei. Cu acest prilej, credincioșii prezenți s-au închinat cu evlavie la moaștele Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou păstrate spre cinstire în biserică. „Momentul a avut o încărcătură emoționantă deosebită prin participarea părintelui dr. Florin-Ciprian Petre și a părintelui ieromonah dr. Calinic Costescu, fii duhovnicești ai parohiei, care au revenit cu bucurie pe meleagurile natale, aducând binecuvântare și întărire duhovnicească comunității. În cadrul întrunirii cercului pastoral a fost susținut și un referat dedicat temei Anului omagial, evidențiindu-se rolul și misiunea femeii creștine în familie, în Biserică și în societatea contemporană. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de rugăciune, comuniune și bucurie duhovnicească, întărind legătura dintre slujitorii Sfântului Altar și credincioșii parohiei”, ne-a transmis părintele protoiereu Ionuț Negoiță.
A fost lansat CD-ul „Cântările Sfintei Liturghii” de diac. Dragoş Alexandrescu
Corala Academică „Musica Selecta” şi dirijorul acesteia, Gabriel Constantin Popescu, au lansat joi, 19 mai, discul audio cu lucrarea „Cântările Sfintei Liturghii” de Dragoş Alexandrescu. Evenimentul, care a prezentat înregistrarea în primă audiţie absolută a acestui opus, fundamental în contextul creaţiei religioase contemporane, s-a desfăşurat în foaierul Sălii de concerte „George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Lansarea a fost însoţită de alocuţiuni rostite de Nicolae Gheorghiţă, Rodica Nicolaescu şi Gabriel Constantin Popescu. „Momentul festiv a fost prefaţat de un concert susţinut de studenţii anului 2 de la Conservator, dirijaţi de Gabriel Constantin Popescu. În cadrul evenimentului, profesorii Nicolae Gheorghiţă şi Rodica Nicolaescu, precum şi ucenici ai maestrului diac. Dragoş Alexandrescu, au rostit alocuţiuni. Doamna Rodica Nicolaescu semnala faptul că este prima apariţie în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a unui CD cu muzică corală bisericească. Au mai fost CD-uri lansate, mai ales cele ale maestrului Sebastian Barbu Bucur, însă cu lucrări monodice. Producţia maestrului Dragoş Alexandrescu este una specială şi a fost făcută cu simţire. Dânsul a fost dirijor la Mănăstirea Caşin în anii comunismului şi multe dintre partiturile respective au fost readaptate şi aduse la lumină, atunci când a fost publicată lucrarea, în anul 2001. CD-ul este realizat cu concursul intervenţiilor preoţilor Cristian Deheleanu şi Viorel Jugănaru. Este o realizare făcută la Electrecord, de bună calitate şi interpretare autentică, ce aduce un plus şi pentru Biserica noastră. În repertoriul Coralei «Nicolae Lungu» a Patriarhiei Române există partiturile maestrului Dragoş Alexandrescu şi, uneori, compozițiile sale sunt cântate la Catedrala Patriarhală”, ne-a declarat pr. lect. dr. Stelian Ionaşcu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.



.jpg)
