Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A fost resfinţită racla care adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva
Racla ce adăposteşte moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, a fost resfinţită marţi, 16 iunie 2009, de doi ierarhi din Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Racla a fost restaurată la un atelier din Grecia, în această perioadă moaştele Sfintei Parascheva fiind aşezate într-o raclă din lemn sculptat la un atelier din zona Neamţului.
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, şi PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, au oficiat marţi, 16 iunie 2009, începând cu ora 21:00, la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, slujba de resfinţire a raclei Sf. Cuv. Parascheva. Înainte de resfinţirea raclei, părinţii slujitori de la Catedrală au citit, în prezenţa a numeroşi credincioşi, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi rugăciuni pentru ploaie. În cuvântul rostit la finalul slujbei, Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a explicat credincioşilor prezenţi care au fost motivele pentru care racla Sf. Cuv. Parascheva a fost resfinţită. „Odată cu trecerea timpului, racla Sfintei Cuvioase Parascheva necesita o reînnoire. Sfintele moaşte au fost aşezate în acest timp într-o raclă din lemn. Rugăm pe Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toţi aceia care, aflând de dorinţa slujitorilor Catedralei de a restaura racla Cuvioasei, ne-au ajutat cu darul lor. În prezent se lucrează şi la restaurarea baldachinului ce acoperă racla Sfintei. Când va binevoi Dumnezeu, poate în toamnă, ne vom muta definitiv în catedrala cea mare, având racla frumos împodobită, baldachinul şi interiorul bisericii în parte restaurat. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să participăm la acest moment şi-L rugăm să ne ajute pentru rugăciunile Sfintei Parascheva“, a spus IPS Teofan. Racla Cuvioasei, restaurată în Grecia Moaştele Sf. Cuv. Parascheva se află la Catedrala mitropolitană din Iaşi din anul 1888, când au fost aduse de la Mănăstirea „Trei Ierarhi“, în urma unui incendiu, în timpul căruia racla a ars, rămânând doar capacul de deasupra şi sfintele moaşte. În 1891, în timpul mitropolitului Iosif Naniescu, s-a confecţionat o altă raclă, donaţie a familiei Botez din judeţul Suceava. Cu timpul, racla din argint aurit, având la interior lemn de chiparos, s-a deteriorat. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, racla a fost dusă la o firmă specializată din Grecia, după ce, mai înainte, o comisie formată din profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi şi din specialişti de la Palatul Culturii a constatat degradările acesteia. „Racla a fost recondiţionată impecabil de Firma «Xaxira» din Grecia. În cadrul procesului de restaurare, a fost reînnoit lemnul de chiparos, a fost reparată încuietoarea, s-a intervenit la argintul cu care era îmbrăcată racla şi s-au aurit chipurile sfinţilor români sculptate pe ea“, a declarat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Restaurarea raclei Sf. Cuv. Parascheva a fost realizată prin contribuţia dnei Mariana Boda din Bucureşti, dar şi a altor credincioşi, atât din ţară, cât şi din străinătate, care au donat bani, aur şi argint. „Prin rugăciunile Sfintei am fost izbăvită din multe încercări“ Credincioşii care au asistat la slujba de resfinţire a raclei Sf. Cuv. Parascheva au fost cuprinşi de emoţie şi s-au rugat alături de ierarhii şi preoţii slujitori. „A fost un moment emoţionant pentru mine. Nu ştiam că în această seară (n.r. - marţi, 16 iunie) trebuia să aibă loc această slujbă. Am mare evlavie la Sfânta Parascheva, pentru că prin rugăciunile ei m-am apropiat mai mult de Dumnezeu şi am fost izbăvită din multe încercări“, a declarat Maria Diaconu, din Iaşi. „Este o mare bucurie pentru mine faptul că am participat la această slujbă unică. Simt că Sfânta Parascheva mi-a făcut această bucurie. Sper ca, prin rugăciunile pe care Sfânta le duce înaintea Preasfintei Treimi, să sporesc în viaţa duhovnicească şi să fiu iertată de păcate“, a mărturisit Teodora Constantin, din Iaşi.