Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
A fost sfinţit cabinetul de religie al Liceului „Dimitrie Cantemir“
Sâmbătă, 10 noiembrie, la Liceul Teoretic "Dimitrie Cantemir" din Iaşi, s-a desfăşurat cercul pedagogic al profesorilor de religie. Cu această ocazie a fost sfinţit cabinetul de religie cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir şi mare făcător de minuni". Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi format din pr. Benone Dascălu, inspector agricol al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Mihai Doroşincă de la Biserica "Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt" şi pr. Emilian Sava de la Capela Spitalului Militar Iaşi.
Slujba a fost urmată de predica rostită de pr. Benone Dascălu şi de cuvântul de inaugurare a cabinetului de religie, ţinut de directorul Liceului "Dimitrie Cantemir", prof. Corina Hudiţa. Tot cu această ocazie, prof. de religie Anabel Sava a prezentat mini-biblioteca religioasă din cadrul cabinetului, care conţine un număr de 70 de titluri de cărţi duhovniceşti, cărţi de morală, sau de istorie religioasă, şi expoziţia de icoane realizate de elevii şcolii. (C.N.)



.jpg)
