La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
A fost sfinţit noul terminal de la Otopeni
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a inaugurat săptămâna trecută un nou terminal
de pasageri la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă". Cu această ocazie, un sobor de preoţi a săvârşit slujba Aghesmei, binecuvântând locul de unde călătorii se vor îmbarca pentru a lua calea aerului. Odată inaugurat noul terminal al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă", conducerea aerogării a decis să invite un sobor de preoţi care să săvârşească slujba Aghesmei şi să binecuvânteze lucrările de aici. Astfel, părintele Bogdan Nastasiu, slujitor al capelei din aerogară, împreună cu un sobor de preoţi, a stropit cu apă sfinţită şi a uns cu untdelemn sfinţit noul terminal şi spaţiile construite în această zonă. "Binecuvântarea şi sfinţirea noului terminal sunt asemenea unui botez pentru om. Este un fel de încreştinare a locului, a spaţiului în care urmează să-şi desfăşoare activitatea sutele de angajaţi, dar şi milioanele de pasageri care tranzitează zona. Slujba pe care am săvârşit-o a fost pentru curăţirea locului de orice întinăciune şi de orice urmă a lucrării celui rău", a declarat părintele Bogdan Nastasiu, preotul Capelei "Sfântul Ilie Tesviteanul" de la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Bucureşti. Lucrările la noul terminal au demarat în august 2009, fiind proiectat pentru a răspunde şi cerinţelor impuse de aderarea României la spaţiul Schengen. Numărul pasarelelor de îmbarcare/debarcare a crescut de la 5 la 14. În prezent, terminalul dispune de 24 de porţi de îmbarcare, faţă de 9, câte erau înainte de începerea lucrărilor. Pe o suprafaţă nou-construită de 16.600 mp, pasagerii au la dispoziţie facilităţi performante şi servicii la o clasă superioară, susţinute de o tehnologie de vârf şi integrate într-un design modern şi expresiv. Conducerea aeroportului colaborează în mai multe activităţi, capela fiind deschisă non-stop celor care călătoresc pe calea aerului şi vor să îşi plece genunchii înainte de a pleca în călătorie. Totodată, aici pot găsi cei necăjiţi un sfat bun înainte de a pleca la drum. "Mă bucur să văd cum angajaţii Aeroportului Otopeni se îndreaptă către preot pentru diferitele activităţi, luându-şi pe Dumnezeu drept ajutor în lucrarea lor şi ocrotitor împotriva oricărei răutăţi sau nenorociri, ştiind că fără ajutorul lui Dumnezeu nu se poate face nimic şi că nici o putere nu poate birui puterea lui Dumnezeu", a încheiat părintele Nastasiu.