La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
A fost sfinţit sediul Protoieriei Sectorului 4 din Capitală
Noul sediu al Protoieriei Sectorului 4 Capitală a fost sfinţit ieri, 2 octombrie, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La slujba de sfinţire au participat pr. Ion Vartan Armaşi, protopopul Protoieriei Sectorului 4 Capitală, preoţi consilieri din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi preoţi din cadrul protopopiatului, precum şi domnii Cristian Popescu-Piedone, primarul Sectorului 4 al Capitalei, şi ing. Lazăr Neacşu, sponsorul principal al lucrărilor de consolidare şi amenajare a clădirii.
După slujba de sfinţire, Preafericirea Sa i-a felicitat pe cei care s-au ocupat de lucrările de consolidare şi înfrumuseţare a sediului Protoieriei Sectorului 4, explicând că astfel de acţiuni ne îndeamnă să folosim libertatea cu mai multă responsabilitate. „Dacă în dictatură s-a reuşit să se facă lucruri bune, acum, în libertate, responsabilitatea este şi mai mare. Trebuie să ne gândim că, în general, o protoierie dezvoltă, pe lângă partea spirituală, şi lucrarea socială. De asemenea, fiecare primărie este obligată să aibă o cantină socială, un cămin pentru bătrâni şi unul pentru copii. Acolo unde nu există acestea, trebuie să se facă în cooperare, pentru a răspunde nevoilor oamenilor de astăzi. Este multă sărăcie din cauza şomajului, din cauza migraţiei, din cauza unor probleme sociale încă nerezolvate şi mai ales din cauza unei economii insuficient de puternice. Noi, dacă suntem creştini, trebuie să avem speranţă şi să răspândim în jurul nostru nădejdea că se mai pot rezolva unele probleme, prin solidaritate. Spiritualitate şi solidaritate: acestea două trebuie unite! Dacă dezvoltăm solidaritate fără spiritualitate, ajungem la umanismul ateu de tip socialist, comunist, iar dacă dezvoltăm spiritualitate fără solidaritate practică, rămânem pietişti, rămânem nişte oameni care pot influenţa prin predică până la lacrimi, dar care nu rezolvă probleme concrete. Aşadar, cuvântul şi fapta trebuie să fie legate, să nu fie o despărţire între spiritualitate şi solidaritate frăţească şi socială“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Preafericirea Sa le-a oferit părintelui protopop Ion Vartan Armaşi şi domnului inginer Lazăr Neacşu Diploma omagială „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ cu medalie. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a oferit pentru noul sediu de protoierie o icoană cu Sfinţii Martiri Brâncoveni. Din partea protoieriei, primarul Sectorului 4 a primit o icoană cu Maica Domnului. Toţi cei prezenţi la eveniment au primit din partea Preafericirii Sale, în semn de binecuvântare, câte o iconiţă reprezentând Acoperământul Maicii Domnului.
„Sfinţirea noului sediu al Protoieriei Sectorului 4 Capitală reprezintă o mare bucurie duhovnicească pentru toţi clericii din protoieria noastră. Aceasta este o protoierie tânără, de câteva luni, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să amenajăm un sediu al nostru şi nădăjduim că şi de acum înainte activitatea pe care o vom desfăşura va fi spre slava lui Dumnezeu şi spre întărirea Bisericii. Acest sediu a fost refăcut în totalitate, el aparţine Parohiei Slobozia din cadrul protopopiatului nostru, dar era într-o stare avansată de degradare. Cu sprijinul domnului inginer Lazăr Neacşu, sediul s-a transformat dintr-o ruină într-o clădire în care ne putem desfăşura activitatea. Ne dorim ca pe viitor să avem şi o sală de conferinţe şi o bibliotecă. Protoieria cuprinde 31 de parohii şi Mănăstirea Radu Vodă, în întreaga protoierie slujind aproximativ 70 de preoţi şi peste 20 de diaconi“, ne-a spus pr. protopop Ion Vartan Armaşi.
Sediul Protoieriei Sectorului 4 se află în strada Ioan Cucuzel.