În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Abuzul unui procuror în sancţionarea juristului Arhiepiscopiei Iaşilor
În dosarul privind retrocedarea a 4.500 ha de pădure către Mănăstirea Neamţ, pr. jurist Constantin Grigore, consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor, a depus o listă cu suprafeţele şi imobilele ce fac obiectul retrocedării. Ulterior, Direcţia Silvică Neamţ a depus o plângere penală împotriva părintelui jurist, pe care l-a acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorul a decis neurmărirea penală a părintelui jurist Constantin Grigore, considerând că o amendă administrativă este suficientă. Prezentăm, în cele ce urmează, plângerea pe care pr. Constantin Grigore a înaintat-o, la rândul său, Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ împotriva rezoluţiei procurorului, care a dispus sancţionarea sa cu 500 de lei amendă administrativă pentru fals în acte. Prin plângerea adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ, pr. jurist Constantin Grigore solicită infirmarea sancţiunii aplicate, din mai multe motive.
Printr-o cercetare sumară a probelor şi mai ales a Sentinţei civile pronunţate de Judecătoria Tg. Neamţ a declaraţiei mele din dosar dată la Poliţie şi fără a-mi mai lua o declaraţie la Parchet, Doamna Procuror a ajuns la concluzia eronată potrivit căreia „Direcţia silvică Neamţ a fost obligată de către instanţă să pună la dispoziţie Comisiei comunale Vânători suprafaţa de 4.478,74 ha de pădure şi clădirile aflate pe teren, conform Listei întocmite de Ocolul silvic Tg. Neamţ, printre care şi sediul Ocolului, conform completării făcute de părintele jurist“. Nimic mai greşit, întrucât: 1. Sintagma din Dispozitivul S. Cv. nr. 23/9.01.2007 „Conform Listei întocmite de Ocolul silvic Tg. Neamţ“ nu se referă la acea aşa-zisă Listă pe care eu am adăugat „Ocolul silvic Tg. Neamţ“, ci la o cu totul altă Listă, şi anume la „Lista prevăzută de art. 66, alin. 2 din H.G. nr. 890/2005 ce trebuia întocmită de R.N.P. - Romsilva - Direcţia silvică Neamţ cuprinzând inventarul construcţiilor de pe terenurile forestiere anterior precizate“. Acest adevăr l-a stabilit irevocabil Tribunalul Neamţ - Secţia civilă în Dosar nr. 3716/103/2007, prin soluţia dată în „contestaţia la titlu“, introdusă de Direcţia silvică Neamţ împotriva Sentinţei Judecătoriei Tg. Neamţ, care amintea în dispozitiv de o aşa-zisă „Listă întocmită de Ocolul silvic Tg. Neamţ“. Depun Certificat de soluţie prin care Tribunalul Neamţ lămureşte clar şi irevocabil înţelesul Dispozitivului soluţiei dată de Judecătoria Tg. Neamţ. Iată că ceea ce am declarat eu în apărarea mea la Poliţia Tg. Neamţ este susţinut şi de Tribunalul Piatra Neamţ (este vorba de Lista ce trebuia întocmită de Ocolul silvic Tg. Neamţ, conf. art. 66, alin. 2 din H.G. nr. 890/2005 - vezi Decizia civilă nr. 1183/RC/ 20.09.2007 a Tribunalului Neamţ, dată în Dosar nr. 3716/103/2007. Apreciez că această decizie este decisivă în exonerarea mea de răspundere şi respectiv în dovedirea nevinovăţiei mele). 2. În legătură cu obligaţia Direcţiei silvice Neamţ de a preda sediul Ocolului silvic Tg. Neamţ, obligaţie dispusă în Dispozitivul sentinţei date de către Judecătoria Tg. Neamţ, instanţa nu s-a folosit de aşa-zisa Listă cu adăugiri, ci de art. 68 din H.G. nr. 890/2005, întrucât suprafaţa cu pădure retrocedată M-rii Neamţ şi unităţilor de cult şi administrată în asociere de unităţile de cult prin Ocolul silvic M-rea Neamţ este mai mare decât jumătatea suprafeţei cu pădure administrată de Ocolul silvic Tg. Neamţ al Direcţiei silvice Neamţ (adresa nr. 590/9.03.2006 a Ocolului silvic Tg. Neamţ). În susţinerea acestui adevăr, am depus acte în instanţă, care emană chiar de la Ocolul silvic Tg. Neamţ al Direcţiei silvice Neamţ. Aceste acte vi le mai depunem şi dvs. încă o dată (Situaţia clădirilor şi, mai ales, Situaţia privind suprafaţa actuală, ce este administrată de Ocolul silvic Tg. Neamţ al Direcţiei silvice Neamţ, în cuantum de 10.545 ha pădure, suprafaţa administrată de Ocolul silvic al M-rii Neamţ fiind mult mai mare decât jumătatea Ocolului silvic al Statului, adică de 9.057,14 ha pădure). 3. În tot cazul, aşa-zisa Listă falsificată nu este o Listă cu clădiri, ci se intitulează „Suprafeţe exceptate de la retrocedare“. Să admitem, prin reducere la absurd, că m-am folosit de această Listă intitulată „Suprafeţe exceptate de la retrocedare“. Aceasta înseamnă că, prin acest înscris, am creat un beneficiu adversarului nostru - Direcţia silvică Neamţ şi nu un prejudiciu, în sensul că instanţa, dacă ar fi ţinut cont de acest înscris, trebuia să respingă cererea noastră de retrocedare a suprafeţelor şi clădirilor către M-rea Neamţ, întrucât înscrisul excepta de la retrocedare anumite imobile. În aceste condiţii, nu sunt întrunite elementele vinovăţiei mele, pentru că am creat un beneficiu, nu un prejudiciu Direcţiei silvice Neamţ. Domnule Prim-Procuror, 4. Dacă m-am fi folosit de acest presupus fals, adversarii mei din proces - Direcţia silvică, Prefectura - trebuiau să se înscrie în fals în timpul procesului, conf. Codului de procedură civilă coroborat cu cel de procedură penală. Acest lucru nu l-au făcut, întrucât au ştiut că instanţa, în retrocedarea Ocolului silvic, nu a ţinut cont de acest înscris, ci de art. 68 (1) din H.G. nr. 890/2005, la care a şi făcut referire în motivarea sentinţei, care spune: „sediile ocoalelor silvice şi terenurile pe care acestea se află trec în proprietatea privată a persoanelor care au redobândit terenuri în proprietate, dacă suprafaţa care se retrocedează este mai mare decât jumătate din suprafaţa administrată de respectivul ocol silvic anterior retrocedării în proprietatea individuală sau în asociere cu alte persoane fizice sau juridice şi dacă păstrează destinaţia acestora“. 5. Mai mult decât atât, că în darea soluţiei, instanţa nu s-a folosit de aşa-zisa Listă falsificată, ci de alte înscrisuri depuse de Prefectură şi de Direcţia silvică Neamţ, o demonstrează următoarele: a) Ordinea enumerării clădirilor din Dispozitivul sentinţei este alta decât cea din aşa-zisa Listă falsificată. Exemplu: în aşa-zisa Listă falsificată, sediul ocolului silvic apare la nr. crt. 21, iar în Dispozitivul sentinţei el apare pe la mijlocul enumerării clădirilor. b) Aşa-zisa Listă falsificată nu conţine „canton Secu“, iar în Dispozitivul sentinţei este trecut „canton Secu“. c) Aşa-zisa Listă falsificată conţine doar 2 cantoane, iar în Dispozitivul sentinţei sunt trecute 5 cantoane. Anexă atât Sentinţa cu Dispozitivul ei, cât şi aşa-zisa Listă falsificată. Domnule Prim-Procuror, Aşa-zisa Listă falsificată reprezintă o anexă la cererea M-rii Neamţ nr. 340/6.08.2005, care a fost depusă de M-rea Neamţ la toate comisiile, atât cele locale de fond funciar (Vânători şi Tg. Neamţ), cât şi judeţeană Neamţ şi Direcţia silvică Neamţ, pentru a fi luate în discuţie. Aceste comisii, la rândul lor, trebuia să declare înainte de a fi procesul faptul că această Listă este un fals sau pur şi simplu trebuia să facă ei o Listă, aşa cum prevede art. 66 şi 68 din H.G. nr. 890/2005. De ce Parchetul nu amendează Direcţia silvică Neamţ şi Comisia judeţeană Neamţ de fond funciar pentru „fals prin omisiune“, adică pentru faptul că nu întocmesc Lista cu clădirile de pe terenurile retrocedate sau care folosesc la administrarea terenurilor cu pădure retrocedate, aşa cum această obligaţie este prevăzută de art. 66, alin. 2 din H.G. nr. 890/2005? Mai mult, însuşi Tribunalul Neamţ a dispus această întocmire a Listei şi, cu toate acestea, autorităţile silvice şi publice din Neamţ nu păţesc nimic, iar juristul Mitropoliei este amendat pentru o faptă care nu există. Respectuos, vă rog să admiteţi plângerea şi să anulaţi sancţiunea aplicată de Doamna Procuror, apreciind că fapta nu există. Consider că sancţionarea mea pe nedrept în Dosarul retrocedărilor pădurilor M-rii Neamţ este consecinţa unor presiuni şi un act de persecuţie faţă de un preot în libertate şi o presiune faţă de un consilier juridic - apărător în instanţă al Bisericii. Se cunoaşte faptul că apărătorii în procese ai clienţilor îşi construiesc apărarea pe lege, iar eu, în cazul de faţă, mi-am întemeiat apărarea pe H.G. nr. 890/2005 şi Legea nr. 247/2005 şi nu pe aşa-zisa Listă falsificată. Că este aşa, vă rog să vedeţi şi Decizia civilă nr. 1183/RC/20.09.2007 în Dosarul nr. 3716/103/2007 al Tribunalului Neamţ. (preot jurist Constantin GRIGORE, consilier juridic al Arhiepiscopiei Iaşilor)