Act solemn comemorativ

Preaiubitului cler, cuviosului cin monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Biserica Ortodoxă Română a iubit și a slujit întotdeauna poporul român, a binecuvântat aspirațiile lui de libertate și unitate și a susținut evenimentele semnificative ale istoriei naționale, precum Unirea Principatelor din 1859, obținerea Independenței de stat a României (1877-1878) și Marea Unire din 1918.

La inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2018 drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română.

Centenarul Marii Uniri este, în același timp, o sărbătoare a unității de neam și de credință, întărită prin jertfă și biruință. În urmă cu un secol s-a înfăptuit, cu prețul unor mari sacrificii, România Mare, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Regatul României. De altfel, intrarea României în Primul Război Mondial (27 august 1916) a avut drept scop întregirea ­neamului românesc și făurirea statului național unitar.

Biserica Ortodoxă a susținut aceste evenimente definitorii din istoria neamului nostru, prin clerul care a militat pentru unirea românilor într-un singur stat, îndeosebi prin preoții săi eroi, care i-au însoțit pe soldații români pe câmpurile de luptă și i-au întărit duhovnicește, împărtășind cu ei toate nenorocirile războiului, jertfindu-și uneori viața. Preoții care nu au fost mobilizați i-au consolat şi întărit pe românii rămași acasă și le-au insuflat speranță, iar mulți dintre monahii și monahiile din mănăstiri au activat ca voluntari în serviciile sanitare ale Armatei Române.

După încheierea conflagrației mondiale, jertfele și rugăciunile românilor din toate provinciile nu au rămas fără răsplată și fără răspuns. Astfel, în 27 martie 1918, la Chișinău, Sfatul Țării a hotărât cu majoritate de voturi Unirea Basarabiei cu România.

La 28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală a Palatului Mi­tropolitan din Cernăuți, s-au desfășurat lucrările Congresului General al Bucovinei, care a hotărât „unirea necondi­ționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”.

Desăvârșirea României Mari a fost înfăptuită prin proclamarea Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, hotărâtă de Marea Adunare Națio­nală pe Câmpul lui Horea, unde, la 28 februarie 1785, au fost executați Horea și Cloșca, cunos­cuți luptători pentru drepturile sociale și naționale ale românilor ardeleni în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Ședința Adunării Națio­nale Constituante de la Alba Iulia s-a încheiat cu un cuvânt festiv al Episcopului ortodox Ioan I. Papp al Aradului, locțiitor de Mitropolit al Ardealului, care a evidențiat faptul că poporul și clerul sunt „una în cugete și simțiri, sunt una în dorințele și aspira­țiunile națio­nale”.

În dimineața zilei de 1 Decembrie 1918, la sfârșitul Sfintei Liturghii, săvârșită în biserica ortodoxă din Alba Iulia, Episcopul Miron Cristea al Caransebeşului a citit rugăciunea pentru dezrobirea neamului românesc. Cuprinsul profund al rugăciunii rostite a creat o emoție foarte puternică în rândul celor prezenți, încât întreaga biserică a intonat apoi imnul Deșteaptă-te, române! Se spune că atunci „nu era nici un ochi uscat. Din ochii tuturor curgeau sfintele lacrimi ale învierii noastre naționale”.

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a avut urmări pozitive pentru noul stat român întregit și pentru Biserica Ortodoxă Română. Astfel, la 18/31 decembrie 1919, în ­scaunul vacant de Mitropolit ­Primat al României a fost ales Episcopul Caranse­beșului, Miron Cristea, care, în anul 1925, a ­devenit primul Patriarh al Bi­sericii Ortodoxe Ro­mâne, urmând apoi desfă­șurarea procesului de organizare unitară a Bisericii din întreaga Românie. Mai târziu, la 15 octombrie 1922, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, regele Ferdinand I și regina Maria au fost încoronați ca suverani ai României Mari, act care a simbolizat unirea tuturor românilor, „de la Nistru până la Tisa”, sub același sceptru.

Deși nedreptățile istoriei au făcut ca unele dintre teritoriile românești unite în 1918 să fie mai târziu desprinse din trupul țării, totuși, frații nu pot fi separați de granițe și garduri de sârmă ghimpată, iar sentimentele de dragoste și frățietate nu pot fi înăbușite.

Comemorăm, astfel, în acest an, pe făuritorii Marii Uniri din 1918, îndeosebi pe basarabenii Ion Inculeț, Pantelimon Erhan, Pantelimon Halippa, Ion Buzdugan și Ioan Pelivan, pe bucovinenii Iancu Flondor, Sextil Pușcariu, Dionisie Bejan și Doru Popovici, pe transilvănenii și bănățenii Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu, Octavian Goga, Ion Flueraș, Vasile Lucaciu, Caius Brediceanu, pentru a menționa numai câțiva dintre cei mai distinși înfăptuitori ai Marii Uniri.

De asemenea, Anul Centenar 2018 ne-a oferit prilejul de a evidenția și comemora pe unii ierarhi români, în frunte cu Episcopul Miron Cristea al Caransebeșului, devenit în 1925 primul Patriarh al României, pe mai mulți clerici ortodocși care au contribuit la făurirea Marii Uniri, precum și pe toți acei români care, prin cuvânt și faptă, au fructificat Marea Unire de la 1918 până în prezent: ctitori de biserici și mănăstiri, promotori ai educației creștine românești și ai culturii române din țară și străinătate, susținători ai operei social-filantropice a Bisericii, apărători ai spiritualității ro­mânești.

Așadar, realizarea marilor idealuri ale unității şi demnității naționale ale românilor a fost posibilă şi prin aportul deosebit al Bisericii Ortodoxe Române, care a fost mereu împreună cu poporul prin toate eforturile ei de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate şi independenţă.

După Revoluția din decembrie 1989, ziua de 1 Decembrie 1918 a devenit Ziua Națională a României, înțeleasă ca Ziua Unității și Demnității Naționale a Românilor. Întrucât unitatea teritorială realizată în anul 1918 nu mai este astăzi pe deplin aceeași, este necesar să sporim mai mult comuniunea cu frații noștri români din apropierea granițelor actuale ale României și cu românii de pretutindeni. De asemenea, trebuie să apărăm și să cultivăm unitatea de credință și neam, pentru a promova demnitatea poporului român în dialog și cooperare cu celelalte popoare ale lumii.

Realizarea unității de credință și de neam a conferit poporului român o identitate particulară în istorie și ea trebuie cunoscută și valorificată de contemporani. ­Astăzi, România trebuie să își păstreze identitatea şi să îşi promoveze simbolurile şi valorile spirituale. În acest sens, este mereu actuală întrebarea Domnului ­Iisus Hristos: „Ce îi folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” (Marcu 8, 36)

O mai bună cunoaștere a identității şi a demnității naționale are rolul de a ajuta un popor să se dezvolte şi să dăinuie în istorie, intrând în dialog demn şi creator cu alte popoare. Cultivarea identității naționale trebuie sporită prin promovarea culturii naționale, a credinței, a tradițiilor și a simbolurilor în cadrul cooperării internaționale. În acest sens, este important să evidențiem elementele esențiale ale identității românești pentru a transmite lumii un mesaj pozitiv despre România şi despre spiritul sau etosul poporului român, în dialogul său cu celelalte popoare ale lumii.

Anul comemorativ 2018, dedicat făuritorilor Marii Uniri de la 1918, este, în mod deosebit, un an al recunoștinței şi al comuniunii românești și, deopotrivă, un prilej binecuvântat de a lucra mai intens pentru cultivarea unității de credinţă apostolică, primită de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, care este şi ocrotitorul noii Catedrale Naționale. Acest edificiu bisericesc reprezentativ pentru Ortodoxia românească, cu hramul principal Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, constituie o necesitate liturgică practică și un simbol care unește iubirea faţă de Dumnezeu a unui popor creştin, jertfelnic şi darnic, cu recunoș­tința pe care o datorăm permanent Eroilor ­Neamului din Primul Război Mondial și din toate timpurile.

Prin milostivirea lui Dumnezeu, cu rugăciunile Maicii Domnului, ale Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, și ale tuturor sfinților, prin dărnicia clerului și credincioșilor Patriarhiei Române din țară și străinătate, duminică, 25 noiembrie 2018, Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului și Patriarh Ecumenic, a oficiat slujba de sfințire a Catedralei Naționale, iar astăzi, 30 noiembrie 2018, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, cel de-al doilea hram al catedralei, ne bucurăm de prezența și împreuna-slujire cu Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului.

Prin urmare, comemorarea făuritorilor Marii Uniri și a contribu­ției istorice majore a acestora la îndeplinirea idealului național de unitate constituie o ofrandă de recunoștință, dar și un prilej pentru generația actuală de a cunoaș­te mai bine virtuțile lor, de a le prețui și a le pune în lucrare, acestea fiind chipuri de lumină și întă­rire spirituală pentru viața și lucrarea Bisericii astăzi.

Cinstind jertfele eroilor ­neamului și luând aminte la pilda făuritorilor Marii Uniri din 1918, ne rugăm Preasfintei Treimi să dăruiască tuturor românilor credin­ță puternică, dragoste faţă de Biserică şi Țară, precum și bucuria comuniunii frățești în păstrarea unității și demnității noastre naționale.

Dumnezeu să binecuvânteze poporul român reunit într-o singură țară! Amin!

Preşedintele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

† Daniel
Arhiepiscopul Bucureştilor Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei
Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei şi
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Semnăturile ierarhilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Proclamat vineri, 30 noiembrie 2018, la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Mântuirii Neamului.