În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Acţiuni pastoral-misionare şi culturale la Tulcea
Iubitorii de cultură din Tulcea au participat joi, 22 iunie, la vernisajul expoziţiei „Poveştile arhivei”, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Tulcea, organizată în colaborare cu Muzeul „Casa Mureşenilor” din Braşov, informează episcopiatulcii.ro. Însemnătatea acestei expoziţii a fost reliefată de Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureşenilor” din Braşov, care a prezentat cele șapte microexpoziţii care au legătură cu familia lui Andrei Mureşanu şi cu istoria Braşovului. Unul dintre exponate este şi poezia manuscris „Deşteaptă-te, române”, care a devenit Imnul naţional al României după anul 1989. La eveniment a participat şi Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, care în cuvântul de binecuvântare a evidenţiat faptul că în vremea slujirii ca Episcop-vicar la Sibiu, în fiecare an, la 14 octombrie, săvârşea o slujbă de pomenire la mormântul lui Andrei Mureşanu, în cimitirul Bisericii „Sfânta Parascheva”-Groaveri din Braşov.
O acţiune pastoral-misionară a fost organizată la penitenciarul din Tulcea miercuri, 21 iunie, unde PS Părinte Episcop Visarion a săvârşit în capela penitenciarului Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Ierarhul a stat de vorbă cu persoanele private de libertate despre viaţa şi activitatea Sfinţilor Apostoli şi despre libertatea în duh şi adevăr a fiecărui creştin. Din partea Centrului eparhial, participanţilor la slujbă le-au fost oferite daruri.