În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Activitate cultural-spirituală la Centrul de tineret „Vestitorii bucuriei“ Bălţăteşti
În perioada 23-26 iulie, la Centrul de tineret "Vestitorii bucuriei" din parohia Bălţăteşti, Protopopiatul Târgu Neamţ, s-a desfăşurat o activitate cultural-spirituală la care au participat tineri de la mai multe licee din municipiul Roman. Aceştia s-au întâlnit în cadrul unui proiect care a avut ca prim scop descoperirea şi promovarea unor obiective cultural-spirituale importante, dar mai puţin cunoscute din zona Negreşti- Bălţăteşti-Târgu Neamţ (schituri, locuri marcate de evenimente istorice şi spirituale, case memoriale, monumente naturale ş.a.). Pentru atingerea obiectivelor propuse, protagoniştii proiectului au fost ajutaţi de câteva persoane responsabile din viaţa culturală şi spirituală ale acestor localităţi care i-au ghidat spre locurile dorite. Materialele adunate vor fi făcute publice într-o expoziţie foto şi vor ajuta la alcătuirea unor reportaje.
Cel mai important moment a fost cel al bilanţului care a avut loc în ultima seară, când tinerii romaşcani au împărtăşit impresii şi gânduri despre cele descoperite şi despre proiectele lor şi altor liceeni din parohiile Bălţăteşti, Săcăluşeşti, Agapia şi Târgu Neamţ (membri ai Asoaciaţiei Tineretul Ortodox Român, filiala Târgu Neamţ). În jurul focului de tabără, liceenii şi îndrumătorii lor au ascultat cuvântul invitatului special al serii, protos. Nicodim Petre, secretar al Cancelariei eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, care a vorbit despre comemorarea evenimentelor istorice de la Războieni şi despre importanţa sentimentului patriotic care stă la baza formării unei conştiinţe naţionale puternice şi solidare. Pe lângă obiectivele propuse de proiectul iniţial, această acţiune a oferit ocazia elevilor din diferite comunităţi parohiale să se întâlnească şi să se cunoască într-un spaţiu spiritual-misionar în care s-au stabilit relaţii de comuniune durabile ce ar putea evolua spre noi proiecte. Dezvoltarea unor activităţi similare ar putea susţine implicarea mai fermă a tinerilor în viaţa socială şi culturală a Bisericii Ortodoxe şi implicit ar aduce o importantă contribuţie la îmbogăţirea noastră spirituală. (pr. George Măriuţă)