Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi ale elevilor de la Liceul Ortodox din Oradea
Dedicată exclusiv activităţilor educative, săptămâna 7-11 aprilie, intitulată generic „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”, a fost una bogată în activităţi şi pentru elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.
Între acestea se numără şi vizita claselor de nivel liceal la Centrul eparhial al Episcopiei Oradiei, pentru a se reculege sufleteşte în paraclisul Palatului episcopal şi pentru a vizita Muzeul eparhial.
Bucuria elevilor şi a cadrelor didactice care i-au însoţit a fost cu atât mai mare cu cât au fost întâmpinaţi chiar de către Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, care le-a şi fost ghid pe tot parcursul vizitei la Centrul eparhial.
Mai întâi, ierarhul i-a condus în paraclisul „Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei”, unde le-a prezentat istoria aşezământului, cu conexiuni multiple în istoria poporului român şi istoria universală.
PS Sofronie le-a explicat elevilor semnificaţia scenelor pictate în pridvorul dinaintea intrării în paraclis, de la cele reprezentându-i pe Sfinţii ocrotitori ai Paraclisului - Ilie Iorest şi Sava Brancovici, purtând în mâini macheta Episcopiei Oradiei şi Chivotul Catedralei străvechi din Velenţa, care, conduşi de Sfântul Arhanghel Mihail oferă Chivotul Mântuitorului Iisus Hristos, Care o are alături pe Maica Sfântă ţinând Chivotul Catedralei cu Lună -, la cea cu Cetatea Oradiei sau la cea reprezentând Catedrala Mântuirii Neamului sau pe Regii Ferdinand şi Maria, Întregitorii.
Tot aici, elevii i-au putut descoperi pe ierarhii care au păstorit Episcopia Oradiei, începând cu Efrem al Oradiei şi Agriei, amintit în Diploma Leopoldină de conferire a privilegiilor ilirice din 1695, continuând după 1712 cu Episcopii Aradului şi Oradiei, şi terminând cu cei de după 1920, când a fost reînfiinţată Eparhia Oradiei, dar şi pe Mitropoliţii Ardealului, despre care le-a vorbit Preasfinţitul Părinte Sofronie. În imediata apropiere a Paraclisului, elevii au vizitat Muzeul eparhial, unde au admirat o bogată colecţie de obiecte de cult, folosite în vechime în Eparhia Oradiei: veşminte liturgice, cruci şi engolpioane, icoane pictate pe lemn şi pe sticlă şi numeroase manuscrise şi cărţi de cult, dintre care se remarcă un exemplar al Cazaniei lui Varlaam şi o Sfântă Evanghelie în limba slavonă, din vremea ţarinei Ecaterina.