La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Activităţi catehetice în satul Valea Corbului
În comuna Călineşti, satul Valea Corbului, judeţul Argeş, sunt 250 de gopodării în care trăiesc atât persoane de vârsta a treia, familii tinere, dar şi numeroşi copii. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestei comunităţi, de a avea o biserică proprie şi preot care să slujească în fiecare duminică şi la fiecare praznic împărătesc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, s-a înfiinţat, la 1 decembrie 2003, parohia „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon“. Aici au loc foarte multe activităţi pastoral-misionare, educative şi programe de prevenire a fenomenelor cu caracter antisocial.
Pentru o mai bună informare a credincioşilor, pentru a-i apropia pe aceştia de biserică şi pentru a-i face să înţeleagă cât mai bine învăţătura de credinţă ortodoxă, precum şi tradiţiile bisericii noastre strămoşeşti, părintele paroh Ionuţ Cristian Neacşu desfăşoară în fiecare duminică, după-amiaza, un program de catehizare pentru credincioşi, în cadrul căruia credincioşii din satul Valea Corbului învaţă rugăciuni, cântări liturgice, se citesc anumite pasaje din Sfânta Scriptură şi se abordează anumite teme sociale, de actualitate în comunitate, cum ar fi consumul de alcool, avortul, violenţa domestică, abuzul asupra copilului etc. Diverse activităţi sociale Pe lângă activităţile catehetice-educative, în parohie se desfăşoară şi diverse acţiuni cu sprijin material pentru familiile aflate în situaţie de risc social. În acest scop, a avut loc o consiliere socială, iar cei care au solicitat şi au avut nevoie au fost sprijiniţi în efectuarea documentaţiei pentru obţinerea gradului de handicap, a ajutorului social şi în efectuarea demersurilor medicale atunci când se impune acest lucru. La sfârşitul anului şcolar 2008-2009, cu ocazia desfăşurării serbării de sfârşit de an, parohia a oferit, în parteneriat cu Fundaţia „Lumină în Suflet“ şi Asociaţia „Sprijin pentru Viaţă“, cadouri pentru 98 de copii de la şcoala din comuna Călineşti. În preajma sărbătorilor de Crăciun şi Paşte, la iniţiativa parohiei şi în colaborare cu studenţii Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Secţia Asistenţă socială, unui număr de aproximativ 205 familii li s-a făcut o bucurie cu ocazia acestor sărbători, primind pachete constând în alimente, îmbrăcăminte şi dulciuri, jucării pentru copii, care au servit acoperirii nevoilor primare ale acestora, oferindu-le, totodată, un exemplu şi o încurajare că sunt oameni cărora le pasă de ei, cu problemele şi situaţiile lor. „Misiunea pastorală într-o comunitate rurală este una extrem de importantă, care implică responsabilităţi majore mai presus uneori chiar decât a celorlalte instituţii publice locale, Primărie, Şcoală, Poliţie, deoarece gradul de credibilitate al preotului este foarte mare şi încrederea pe care i-o oferă enoriaşii este la fel de mare, aşteptările acestora fiind direct proporţionale cu încrederea oferită. Activităţile noastre în plan informal-educativ sau social trebuie să deservească unui scop suprem, şi anume ajutorul celui de lângă noi, având tot timpul în minte cuvintele Mântuitorului, Care ne îndeamnă să ne iubim aproapele“, ne-a declarat părintele Ionuţ Cristian Neacşu. Copiii din parohie desfăşoară, de asemenea, activităţi educativ-recreative. 25 de copii, împreună cu educatoarea lor, au mers, de Ziua Internaţională a Copilului, la un spectacol pentru copii la Teatrul Aşchiuţă din Piteşti. Programe de prevenire a fenomenelor cu caracter antisocial Părintele paroh, Consiliul parohial şi mulţi credincioşi din parohie s-au implicat şi în câteva campanii de prevenire a discriminării copiilor de etnie romă, în şcoala din comună. La această acţiune au fost invitaţi reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Argeş, Biroului Judeţean pentru Romi, Agenţiei Naţionale Antidrog, Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Argeş şi a Asociaţiei „Sprijin pentru Viaţă“. Copiilor, dar şi părinţilor participanţi le-au fost prezentate materiale educative, în format audio-video, care prezentau informaţii despre importanţa protejării şi respectării drepturilor fundamentale ale copiilor, aşa cum reiese din Legea nr. 272/2004, indiferent de etnie, rasă sau condiţia socială.