În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Adunarea Generală a Federației Filantropia la Mănăstirea Caraiman
La Mănăstirea Caraiman din judeţul Prahova a avut loc în perioada 13-14 decembrie, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cea de a doua şedinţă din acest an a Adunării Generale a Federaţiei Filantropia. Reprezentanţii organizaţiilor membre ale federaţiei s-au reunit la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce”-Caraiman, Buşteni, al aşezământului monahal.
În cadrul întrunirii s-a discutat despre proiectele cofinanţate din fonduri europene, despre serviciile acreditate, precum şi despre posibilele surse de finanţare pentru perioada 2021-2027. Adunarea Generală a Federaţiei Filantropia a debutat luni, 13 decembrie, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” de la Mănăstirea Caraiman cu şedinţa Consiliului Director. În continuare, reprezentanţii organizaţiilor membre ale federaţiei s-au întrunit în şedinţă de lucru. Marţi, 14 decembrie, în a doua zi a Adunării Generale a avut loc şi întâlnirea consilierilor eparhiali ai sectoarelor social-filantropice din cuprinsul Patriarhiei Române, care are loc o singură dată pe an. „Am discutat despre proiectele pe fonduri europene, care sunt finanţate atât la nivel central, cât şi la nivelul fiecărei organizaţii. De asemenea, am discutat despre serviciile care sunt acreditate pe fiecare organizaţie şi în acelaşi timp am primit şi un alt membru nou din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, este vorba de Fundaţia «Anastasie Crimca». Am discutat şi despre situaţia chiturilor şcolare, o donaţie pe care o primim din partea Organizaţiei Internaţionale de Caritate Creştin-Ortodoxă din America şi în acelaşi timp am vorbit despre liniile directoare pentru anul 2022, un an în care Federaţia Filantropia îşi realizează o nouă planificare strategică. În legătură cu întâlnirea consilierilor eparhiali, în primul rând, s-au prezentat activităţile social-filantropice pe care fiecare eparhie le-a desfăşurat de la ultima întâlnire pe care am avut-o în data de 6 octombrie 2020. În al doilea rând, am discutat despre implementarea Programului naţional «Masa Bucuriei», precum şi despre situaţia preoţilor din unităţile bugetare, pentru că în momentul de faţă avem în desfăşurare două concursuri: unul în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru un număr de 11 preoţi, şi unul în cadrul Ministerului Apărării Naţionale”, a declarat pentru TRINITAS TV, părintele Ciprian Ion Ioniţă, consilier patriarhal, preşedintele Federaţiei Filantropia.
Federaţia Filantropia reuneşte în prezent 25 de organizaţii membre. „Din vara acestui an, la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a luat fiinţă Fundaţia «Anastasie Crimca», iar la 1 august 2021 am demarat programul de îngrijiri la domiciliu, care în momentul de faţă are sedii în municipiul Suceava, în Rădăuţi şi în Gura Humorului. Încercăm să dezvoltăm programe sociale pentru credincioşii noştri şi avem în vedere ca în viitor să dezvoltăm şi Departamentrul «Provita» - Suceava, un departament de psihologie şi psihoterapie ortodoxă şi multe altele: cantine sociale, centre de zi şi de noapte, pentru că în general încercăm să ne adaptăm la nevoile credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor”, a precizat părintele Tiberiu Bardan, directorul Fundaţiei „Anastasie Crimca” - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.