După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Album muzical în cinstea Sfinţilor Brâncoveni
Alcătuirile prezentate de către protopsaltul ieşean Cezar Florin Cocuz demonstrează că muzica bisericească românească are în tradiţia sa o istorie şi o dezvoltare proprie, un melos ce ne apropie de rugăciunea strămoşilor noştri.
În contextul Anului comemorativ închinat Sfinţilor Brâncoveni, patrimoniul muzical românesc s-a îmbogăţit, prin apariţia unui nou album muzical.
Protopsaltul istoricei biserici a Trei Ierarhilor, Cezar Florin Cocuz, oferă, prin osteneala sa şi a colaboratorilor, „Ofrandă muzicală“ - un arc peste timp, care aduce muzica bisericească a secolelor XVI-XVIII în actualitate. Albumul cuprinde cântări psaltice româneşti din vremea sfinţilor domnitori Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, compuse de către Evstatie de la Putna, Iovaşcu Vlahul şi Filothei sin Agăi Jipei. Piesele muzicale au fost transcrise de către Titus Moisescu şi arhidiaconul Sebastian Barbu-Bucur, doi dintre reprezentanţii Şcolii Româneşti de Bizantinologie, fiind traduse de către interpret în limba română din greacă şi slavonă.
Absolvent al Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare“ şi al programelor de licenţă şi master ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, Cezar Florin Cocuz aduce în actualitate o muzică uitată, nu diferită de ceea ce auzim în bisericile noastre, dar cu un alt melos. Alcătuirile prezentate de către protopsaltul ieşean demonstrează că muzica bisericească românească are în tradiţia sa o istorie şi o dezvoltare proprie, un melos ce ne apropie de rugăciunea strămoşilor noştri.
Albumul înregistrat în capitala Moldovei poate constitui un veritabil instrument de promovare a muzicii vechi bisericeşti româneşti. Iubitorii acestui gen de muzică pot găsi albumul „Ofrandă muzicală“ la librăriile Doxologia şi la pangarul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi. (N.P.)



.jpg)
