Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Alege şcoala!“ la Sâmbăta de Sus
La Mănăstirea "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus a avut loc, în perioada 23-24 mai, o nouă sesiune de formare din cadrul proiectului "Alege şcoala!". Sesiunea a fost dedicată celor 12 preoţi din Protopopiatul Braşov înscrişi în proiectul implementat de Patriarhia Română şi World Vision România.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, mănăstirea braşoveană a găzduit a doua sesiune de formare a preoţilor din Arhiepiscopia Sibiului înscrişi în proiectul "Alege şcoala!". Sesiunea a fost condusă de pr. conf. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" din Sibiu şi formator din partea Patriarhiei Române şi de Paul Ispas, World Vision România. Sesiunea a avut ca scop stabilirea şi organizarea activităţilor prevăzute de proiect pentru Arhiepiscopia Sibiului. "Cei 12 preoţi care au participat sunt de acum înainte formatori în cadrul proiectului şi derulează mai departe activităţi curente ale identificării şi transmiterii datelor şi implicării directe şi substanţiale. Au fost zile de încărcătură duhovnicească, emoţională şi culturală, de formare de specialişti în domeniul pedagogiei pastorale, al catehezei. Lucrurile care ne-a bucurat în mod deosebit a fost parcurgerea unor teme deosebite şi stabilirea unor termene-limită pentru implicarea reală a copiilor. S-a stabilit deja prima serie de copii care vor pleca în tabără la Mănăstirea Tismana", ne-a spus pr. conf. dr. Constantin Necula. Certificate de competenţe Cei 12 preoţi care au participat la sesiune au primit certificate de competenţă în cadrul proiectului "Alege şcoala!", devenind astfel formatori. De asemenea, preoţii amintiţi au devenit membri ai Agenţiei catehetice "AS" din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului. "Această sesiune ne-a prins foarte bine şi m-am gândit cât de folositor ne-ar fi fost acest proiect şi în urmă cu 20 de ani, când la biserica noastră aveam foarte mulţi copii şi tineri. Şi acum ne străduim să folosim ceea ce am dobândit la această sesiune în sprijinul copiilor şi tinerilor cu probleme în viaţa de familie care îi determină să abandoneze şcoala", ne-a spus pr. Corneliu Gârbacea, unul dintre participanţi şi paroh la Biserica "Sf. Împăraţi Constantin şi Elena" din Braşov. Discuţiile din cadrul sesiunii au avut ca scop nu doar formarea participanţilor, ci şi schimbarea de perspective în relaţia cu copii. "Această sesiune ne ajută ca dialog şi ne pune în perspectiva dialogului ca şi comunicare a relaţiei noastre cu Dumnezeu. Aici se adânceşte întreaga perspectivă a proiectului, pentru că ne determină să regândim dispoziţia noastră de a dialoga cu tinerii", ne-a mărturisit pr. Cristian Muntean, directorul Seminarului Teologic "Dumitru Stăniloae" din Braşov şi paroh la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din acelaşi oraş. Proiectul "Alege şcoala!" este dezvoltat şi implementat de Patriarhia Română şi World Vision România pe întreg teritoriul ţării. Formatorii sunt aduşi de Patriarhia Română, iar suportul tehnic şi financiar este asigurat de World Vision. "Noi oferim toate mijloacele necesare acestui proiect, iar beneficiarii sunt cei 2.000 de preoţi care sunt formatori, cei 18.000 de copii înscrişi în proiect, cei 6.000 de copii care merg în tabere", ne-a explicat Paul Ispas, specialist relaţii sociale şi coordonatorul proiectului "Alege şcoala!" pe Mitropolia Ardealului şi judeţul Bistriţa-Năsăud.