În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Altarul Catedralei mitropolitane a fost resfinţit
PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a resfinţit, ieri, 11 octombrie, altarul Catedralei mitropolitane din Iaşi. Lăcaşul de cult a fost consolidat şi restaurat în ultimii ani, iar acum s-a amenajat interiorul pentru a se oficia slujbele de hramul Sfintei Parascheva. Au fost oferite distincţii celor care s-au implicat în desfăşurarea lucrărilor de la Catedrală.
Evenimentele religioase dedicate hramului Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi au debutat ieri, 11 octombrie, cu resfinţirea altarului Catedralei mitropolitane. Soborul de preoţi şi diaconi, format din membrii Permanenţei Centrului Eparhial Iaşi, a fost condus de PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de care au slujit PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. La slujbele oficiate de la ora 07.15, a mai asistat şi IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, dar şi oficialităţi locale şi centrale, precum şi sute de credincioşi, veniţi să se închine moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, reaşezate în Catedrala mitropolitană.
„Catedrala mare a devenit acum o Catedrală puternică”
Înainte de oficierea slujbei de resfinţire, arhimandritul Varlaam Merticariu, vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a citit „Actul de sfinţire”, prin care s-a prezentat un scurt istoric al lăcaşului de cult, emblemă pentru municipiul Iaşi, şi în care s-a consemnat evenimentul de ieri. În ziua de 11 octombrie 2007, la 12 zile de la întronizarea sa ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, PF Părinte Patriarh Daniel a resfinţit altarul acestei slăvite catedrale, înscriindu-şi numele alături de marii mitropoliţi ai Moldovei, Veniamin Costachi şi Iosif Naniescu, ctitorii acestei Catedrale. La importantele lucrări derulate în perioada 1997-2007, şi-au adus contribuţia Centrul Eparhial Iaşi, guvernele României, Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi numeroşi binefăcători din ţară şi din străinătate. „Lucrările de consolidare au fost proiectate de profesorii Alexandru Cişmigiu şi Vasile Dascălu, iar executarea lor, de S.C. «Construcţii-Unu» Iaşi, condusă de domnul Alexandru Marian”, se precizează în actul de sfinţire semnat de ierarhii amintiţi. A urmat slujba de resfinţire a altarului, după care PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat însemnătatea evenimentului. „Catedrala mare a devenit acum o Catedrală puternică, aşa cum spunea profesorul universitar Vasile Dascălu. Dacă ea a rezistat până astăzi timp de 120 de ani, noua consolidare este facută pentru secole. Consolidarea Catedralei mitropolitane din Iaşi a fost mai întâi o necesitate urgentă, apoi, a fost un act de mare responsabilitate pentru viaţa credincioşilor şi slujitorilor sfântului altar care intră şi se roagă în această biserică. În al treilea rând, consolidarea Catedralei mitropolitane din Iaşi a fost o lucrare de mare ingeniozitate şi creativitate a şcolii româneşti de arhitectură şi inginerie”, a spus PF Părinte Patriarh Daniel în cuvântarea ţinută după slujba de resfinţire.
Lucrările se vor finaliza curând
În continuarea cuvântării, PF Părinte Patriarh Daniel a explicat în linii mari principalele lucrări care au fost executate până acum, exprimându-şi dorinţa ca acestea să fie finalizate în viitorul apropiat. „Pentru toate aceste lucrări care s-au făcut până acum şi care sperăm că se vor finaliza în anul viitor, mulţumim Bunului Dumnezeu şi Sfintei Cuvioase Parascheva, care ne-au ajutat ca timp de 10 ani să vedem zi de zi cum avansează aceste lucrări spre bucuria clerului şi a credincioşilor care îndrăgesc această Catedrală, devenită simbol şi sanctuar al Cuvioasei Parascheva. Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit: Statului român care, prin Ministerul Culturii şi Cultelor şi prin Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, a acordat nu numai sume de bani, ci şi autorizaţiile necesare. În mod deosebit trebuie să mulţumim Inspectoratului de Stat pentru Construcţii, deoarece am simţit foarte mult nu numai ajutorul financiar, ci şi grija pentru ca acest monument să fie cât mai repede terminat şi redat cultului ortodox”, a mai spus PF Părinte Patriarh Daniel.
Distincţii pentru cei care au ajutat Catedrala mitropolitană
PF Părinte Patriarh Daniel a oferit apoi diplome şi distincţii persoanelor care au contribuit la efectuarea lucrărilor de până acum la Catedrala mitropolitană şi, în general, la activităţile Centrului Eparhial. PS Ioachim Băcăuanul a citit textul şi numele celor care au primit ieri distincţii, după cum urmează:
- „Crucea Moldavă pentru mireni”: prof. ing. Dorina Niculina Isopescu - inspector general de stat în Construcţie, prof. dr. ing. Vasile Dascălu - director SC Romexpres Grup; ing. Mircea Precupan - consilier Monumente istorice şi construcţii bisericeşti al Arhiepiscopiei Iaşilor; ing. Leonard Ciofu - director Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva” Iaşi.
- „Crucea Moldavă pentru clerici”: arhim. Varlaam Merticariu - vicar administrativ; arhim. Paisie Teodorescu - secretar eparhial; pr. Mihai Vizitiu - consilier învăţământ teologic şi activităţi cu tineretul; pr. Nicolae Dascălu - consilier cultural; pr. Iulian Necula - consilier economic; pr. Mihai Ciocan - consilier administrativ; pr. jr. Constantin Grigore - consilier juridic; arhim. Benedict Sauciuc - consilier silvic; arhid. Ştefan Ababei - consilier Misiune şi Prognoză Social-Pastorală; pr. Narcis Constantin Axinte - consilier „Asistenţa Socială”; pr. Constantin Sturzu - consilier „Biserica şi Societatea”; pr. Ştefan Ioan Şerban - inspector pentru activităţi social-medicale; pr. Benone Dascălu - inspector agricol; arhim. Clement Haralam - exarh administrativ; arhim. Timotei Aioanei - exarh cultural; arhim. Dosoftei Şcheul - mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi; pr. Constantin Andrei - protopop de Iaşi 1; pr. Vilie Doroşincă - protopop de Iaşi 2; pr. Constantin Prodan - director Editura Trinitas; pr. Ciprian Apetrei - director Radio Trinitas.
- Diploma de onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt”: jr. Mirela Feraru - Baroul Iaşi; jr. Vladimir Constantin - Baroul Iaşi, pentru merite deosebite în păstrarea dreptei credinţe şi promovarea culturii ieşene; arhim. Pavel Toderiţă - exarh de zona Neamţ; arhim. Luca Diaconu - exarh de zona Botoşani; arhim. Vitalie Danciu - stareţ al Mănăstirii Golia; protos. Amfian Ragoşcă - inspector silvic; pr. Florin Chirilă - inspector bisericesc; pr. Alin Preotu - inspector PSI; pr. Iustinian Raduc - administrator central de Conferinţe „Providenţa”; pr. Sebastian Teacu - inspector Sector „Diaconia”; pr. Mihai Prodan - inspector Sector „Diaconia”; monah Flavian Sârbu - inspector Tipografia Trinitas.
- Distincţie de vrednicie „Sanctus Stephanus Magnus”: pr. Dumitru Boboc - preşedintele Consistoriului central eparhial Iaşi; pr. Toma Gradinaciuc - membru al Consistoriului central eparhial Iaşi; pr. Ştefan Ropota - membru al Consistoriului central eparhial Iaşi; pr. Marian Timofte - membru al Consistoriului central eparhial Iaşi; pr. Gheorghe Manole - membru al Consistoriului central eparhial Iaşi; diac. Ionuţ Damian - referent la Centrul eparhial Iaşi; diac. Mihai Coman - referent la Centrul eparhial Iaşi; pr. Marius Obreja - Centrul Medical „Providenţa” Iaşi.
Toţi clericii evidenţiaţi sunt ostenitori ai Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor.
După oferirea acestor distincţii, soborul de ierarhi şi de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a fost hirotonit preot diaconul Adrian Giosan, pentru capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, iar teologul Constantin Cătălin Bortă a fost hirotonit diacon pentru Capela „Sf. Pantelimon” a Centrului de Îngrijire de la Protopopiatul Hârlău.