Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Anatoly“ a lansat un album de pricesne
Cel mai îndrăgit grup vocal din Braşov, format din cinci interpreţi profesionişti ce încântă de fiecare dată auditoriul, fie la concerte, fie la slujbele religioase, a lansat un album de pricesne numit "Tainica Grădină". Credincioşii au posibilitatea să asculte acasă minunatele cântări interpretate de "Anatoly", în atmosferă de rugăciune şi meditaţie.
Dorinţa de a pune pe un disc pricesnele mult îndrăgite de credincioşii ardeleni este veche şi s-a concretizat recent, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Liturghiile arhiereşti pe care ierarhul le-a oficiat în Braşov şi împrejurimi au primit de fiecare dată parfumul unic al răspunsurilor liturgice interpretate suav şi armonios de grupul vocal braşovean. "Ne bucură şi ne onorează binecuvântarea primită de la IPS Părinte Mitropolit Laurenţiu pentru apariţia discului, căruia îi mulţumim şi pe această cale pentru arhiereasca binecuvântare şi pentru întreaga preţuire ce ne-o poartă. Sperăm ca prin intermediul celor 15 pricesne ce alcătuiesc discul să ajungem în casele şi în inimile a cât mai mulţi români, fraţi creştini întru Hristos, primindu-l ca un dar muzical spre bucuria sufletului", ne-a spus tenorul Gabriel Baciu de la "Anatoly". Grupul a fost înfiinţat în anul 2000, când patru tineri s-au desprins din Corul "Concentus" şi au pus bazele unui cvartet vocal mixt. Între 2003 şi 2010, grupul a funcţionat ca un trio format din Andrada Mureşan, Gabriel Baciu şi Ciprian Cucu. Deşi într-o formulă ieşită din standarde, grupul a impresionat de fiecare dată auditoriul atât prin interpretare, cât şi prin repertoriu. Concertele în ţară şi în străinătate au fost dublate de lansarea celor opt albume, unul dintre ele, "Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur", fiind propus în 2006 pentru Premiile Academiei Române. Din 2011, grupul s-a îmbogăţit cu încă doi membri: prep. univ. drd. Ciprian Ţuţu, dirijor de operă, cor şi orchestră la Facultatea de Muzică din Braşov, şi Marius Modiga, profesor de muzică la Seminarul Teologic din Braşov. Repertoriul cvintetului cuprinde peste 500 de lucrări acapella şi cu acompaniament, preclasice, clasice, romantice, religioase, folclorice, colinde etc. "Anatoly" este membru în Asociaţia Română de Cânt Coral şi membru de onoare în Asociaţiunea ASTRA. În perioada 2009-2011, grupul a concertat în compania unor personalitaţi ca: soprana Felicia Filip, baritonul Iordache Basalic, pianistul Mihai Ungureanu, violoncelistul Anton Niculescu, interpreţii Mariana Anghel şi Paul Surugiu (Fuego), regizorul Cristian Mihăilescu, actorii Dorel Vişan, Marius Cristian Cisar şi Mihai Bica şi poetul Adrian Munteanu. O lucrare misionară Ultimul album lansat de "Anatoly" s-a bucurat de o mare apreciere din partea auditorilor, a oamenilor de cultură, a specialiştilor în acest gen de muzică şi a personalităţilor ardelene. IPS Mitropolit Laurenţiu a apreciat albumul în cuvântul de binecuvântare, ca o lucrare misionară, adiacentă celei desfăşurate de Biserică. "Iniţiativa Grupului vocal "Anatoly", care completează acum repertoriul cântării Sfintei Liturghii cu psalmodierea plină de măiestrie a melodiilor pricesnelor, nu poate decât să ne bucure şi să o simţim ca pe un efort mărturisitor pentru care ne exprimăm întreaga noastră preţuire. Binecuvântăm apariţia acestor pricesne şi ne rugăm Bunului Dumnezeu ca şi această misiune, prin cântare, a Grupului vocal "Anatoly" să fie spre slava Sa şi a Bisericii Sale", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu. Într-o recenzie realizată de conf. univ. dr. Petruţa Măniuţ-Coroiu de la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii "Transilvania" din Braşov, este elogiată intepretarea cvintetului. "Tăcerile cântă mai ales atunci când omul înalţă glas de mulţumire către Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii - momentul central al rugăciunii întregii umanităţi creştine. Tăcerile cântă şi în marile prietenii, atunci când suflete minunate se reunesc în aceeaşi ofrandă sonoră către ceruri. Ascultaţi tăcerile cvintetului vocal "Anatoly", una dintre cele mai prestigioase formaţii camerale ale României, intonând pricesnele tradiţiei religioase transilvănene", nota Petruţa Măniuţ-Coroiu.