La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Ancheta în dosarul permiselor de la Piteşti ia amploare
▲ Ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, a declarat, ieri, că ancheta referitoare la scandalul permiselor auto de la Piteşti se va extinde, după ce s-a constatat lipsa a 136 de dosare „cu probleme“, din cele 2.486 ridicate de procurorii anticorupţie de la Serviciul Evidenţa Populaţiei Argeş ▲ „Am dispus extinderea verificărilor de la nivelul unui control administrativ, la o cercetare penală, pe care poliţia a început-o deja“, a anunţat şeful MIRA ▲
Ministrul Cristian David a precizat că urmează să se verifice modalitatea în care au dispărut cele 136 de dosare, susţinând că responsabilitatea privind dispariţia acestor dosare revine lucrătorilor din cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din judeţul Argeş. „Nu ne putem gândi la persoane din afara sistemului, care ar fi putut sustrage aceste dosare“, a subliniat oficialul MIRA, menţionând că situaţia de la Argeş este una care tinde „să se amplifice şi agraveze, fapt ce arată practic carenţele sistemului“. Ancheta nu se va opri, până nu se va afla adevărul complet Ministrul Cristian David a dat asigurări că această anchetă nu se va opri, până nu se va afla adevărul complet. Şeful MIRA a subliniat faptul că toată această investigaţie are menirea „să cureţe“ întreg sistemul de astfel de probleme, care nu sunt specifice numai judeţului Argeş, ci şi altor judeţe, însă în mai mică măsură. „Aceste cazuri sunt consecinţa unor vicii sau carenţe structurale în sistem, constatate de-a lungul timpului. Nu doar obţinerea unui permis de conducere este un fapt grav, ci şi anumite relaţii neprincipiale pe care le au unii lucrători ai unor servicii cu cetăţenii, facilitând obţinerea unor documente în mod fraudulos“, a mai spus Cristian David. Fraudarea examenelor auto avea la bază schimbarea domiciliului Ancheta administrativă, efectuată la Serviciile de Evidenţa Populaţiei din Argeş a fost dispusă de ministrul Cristian David în luna iunie, pentru verificarea legalităţii obţinerii documentelor de identitate, în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului auto. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dispus, în urmă cu o lună, arestarea pentru 29 de zile a nu mai puţin de 20 de persoane, cercetate de procurorii anticorupţie pentru eliberarea de permise auto, unor persoane care nu ar fi susţinut examenul. Printre cei arestaţi se numără şi comisarul-şef Gheorghe Codruţ Vlăsceanu, şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada martie-iunie 2008, cei arestaţi au constituit în Argeş un grup infracţional organizat, care a pretins şi a primit bani de la mai multe persoane, pentru a le facilita obţinerea de permise de conducere. În acest sens, membrii grupului au primit de la fiecare candidat sume cuprinse între 700 euro şi 4.500 euro.