Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Anton Pann şi activitatea sa în Transilvania

Anton Pann şi activitatea sa în Transilvania

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Arhid. Prof. Adrian Dobreanu - 22 Noi, 2010

Una dintre cele mai proeminente figuri ale culturii muzicale româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea a fost şi rămâne, fără îndoială, Anton Pann (1796-1854), cel pe care marele nostru poet Mihai Eminescu, în poezia "Epigonii", l-a numit "finul Pepelei cel isteţ ca un proverb". El a activat în două rânduri şi la Braşov, iar creaţiile sale muzicale se pot auzi în toate bisericile din ţară.

Activitatea şi creaţia lui Anton Pann au fost mult diversificate, oscilând permanent între muzică şi literatură, de cele mai multe ori balanţa cumpănind spre arta muzicii, precum el însuşi mărturiseşte în "Fabule şi istorioare", că "eu altele n-am învăţat, decât din mica copilăria mea mi-am bătut capul ca să ajung desăvârşit în meşteşugul musicei bisericeşti, în care am şi izbutit. După ce am învăţat canoanele şi ortografia acestui meşteşug, n-am zăbovit a români şi a lucra pe note cărţile cele mai trebuincioase… iar după ce am isprăvit cărţile de mai sus numite şi văzând că osteneala îmi stă zadarnică, m-am apucat a aduna şi a face câte o carte din cele politiceşti, încet-încet, învăţându-mă singur, una ca să-mi treacă de urât şi al doilea socotind ca să trăiesc".

Observăm o mărturisire autobiografică destul de lămuritoare, care-l defineşte pe Anton Pann, mai întâi ca muzician şi numai după aceea ca literat şi, nu în ultimă instanţă, după cum bine ştim, ca editor şi tipograf al propriilor sale opere.

Născut la sud de Dunăre

Din diferite documente aflăm că Anton Pann s-a născut în satul Sliveni din sudul Dunării (Bulgaria), după toate probabilităţile prin anii 1796-1798. Tatăl său, Pantoleon sau Pandele Petroveanu, era valah de origine, iar mama sa, Tomaida, de neam grec. Rămas orfan de tată, mama s-a ocupat de educaţia lui dându-i să înveţe carte pe lângă dascălul bisericii din sat. N-au stat prea mult acolo, căci, din cauza persecuţiei exercitate de turci asupra creştinilor şi a declanşării Războiului ruso-turc din 1806, Tomaida s-a refugiat cu cei trei băieţi ai săi în Chişinău. Aici, tânărul Anton Pann, cu isteţimea şi puţinele sale cunoştinţe muzicale, a reuşit să se alăture membrilor corului catedralei, după cum însuşi va mărturisi în 1810. Ceilalţi doi fraţi au murit în timpul asediului Brăilei, din care cauză Anton s-a refugiat, cu mama sa, definitiv, la Bucureşti, unde în 1812 este angajat paraclisier la Biserica "Olari" şi apoi cântăreţ II la Biserica "Sfinţi" de pe Calea Moşilor. Aici a aprofundat studiul muzicii bisericeşti cu Dionisie Fotino şi la şcoala lui Petru Efesiul.

În 1820 s-a căsătorit cu Zamfira Agurezan, cu care va avea un fiu pe nume Lazăr.

Protopsalt la Braşov

Un an mai târziu, în 1821, Revoluţia lui Tudor Vladimirescu l-a determinat, ca pe mulţi alţii, printre care şi Macarie Ieromonahul, să se refugieze peste munţi, în Braşov. Aici a petrecut puţin timp, activând ca protopsalt la Biserica "Sfântul Nicolae" din Şcheii Braşovului, care a fost dintotdeauna o vatră de lumină şi închegare ortodoxă, reuşind să solidarizeze în jurul ei întreaga suflare românească din acele timpuri. Aici a lăsat şi câţiva ucenici de care el însuşi s-a ocupat.

În perioada 1826-1827 a ajuns la Râmnicu Vâlcea, ca profesor de muzică la şcoala episcopiei de aici, unde a avut elev pe Nifon, viitorul mitropolit al Ţării Româneşti, apoi a activat la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

De aici, împreună cu a doua sa soţie, "sora Anica", nepoata stareţei Platonida, a luat din nou drumul Braşovului, în 1828. În acelaşi an s-a întors la Bucureşti şi a urmat cursurile Colegiului "Sf. Sava". Aici a fost psalt la Biserica "Olteni" şi profesor de muzică la şcolile naţionale din Bucureşti. În 1837 s-a despărţit de Anica, care îi dăruise un băiat, Gheorghiţă, şi o fată, Tinca, şi se căsătoreşte a treia oară, în 1840.

În 1842, în urma unei jalbe pe care a adresat-o mitropolitului Neofit, a fost numit din nou profesor la Seminarul Sfintei Mitropolii (Seminarul Central) din Bucureşti, unde a activat până în 1854, când şi-a dat obştescul sfârşit, din cauza unor probleme de sănătate, contractate la Râureni (Râmnicu Vâlcea), unde se dusese tot pentru răspândirea tipăriturilor sale. A fost înmormântat la Biserica Lucaci, unde, mai târziu, Asociaţia Generală a Cântăreţilor din România, sub preşedinţia lui Ioan Popescu-Pasărea, i-a construit un frumos monument.

Muzica lui Anton Pann în Ardeal

Cea mai însemnată lucrare a lui Anton Pann, care s-a bucurat de cea mai mare atenţie şi popularitate, între toate lucrările teoretico-muzicale româneşti din secolul al XIX-lea, este "Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti" sau "Gramatica melodică" şi reprezintă un adevărat tratat de teorie a muzicii bisericeşti, de metodică a predării muzicii în şcoli şi de compoziţie bisericească. Trebuie amintit şi faptul că, din creaţia psaltică a lui Anton Pann, "Răspunsurile mari pe glasul al V-lea" s-au impus atât de mult în Transilvania, încât Dimitrie Cunţanu a notat aproape identic aceste cântări. Compuse într-un stil doinit, în ambianţa melancolică a tonalităţii minore, specifică glasului al V-lea, aceste "Răspunsuri" se pot auzi şi astăzi în majoritatea bisericilor parohiale din Transilvania. În cântările "Mila păcii…", "Cu vrednicie…" şi "Sfânt, Sfânt, Sfânt…", Dimitrie Cunţanu foloseşte tactul "pe larg", eliminând notele acute şi unde a considerat de cuviinţă a simplificat modulaţia.

Un exemplu în acest sens îl constituie "Răspunsurile pe glasul al III-lea" de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Mai mult ca sigur că le-a notat aşa cum se cântau în biserică de către credincioşii transilvăneni. De asemenea, nu este exclus ca Dimitrie Cunţanu să fi cercetat cu luare aminte operele lui Anton Pann, după cum credem că s-a întâmplat şi cu irmoasele lui Macarie Ieromonahul.

* Adrian Dobreanu este dirijorul Corului Psalţilor de la Catedrala mitropolitană din Sibiu, masterand al Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna"