În ziua următoare praznicului Nașterii Domnului, când Biserica a celebrat Soborul Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, înconjurat de un ales sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit Sfânta Evanghelie citită și le‑a vorbit celor prezenți despre cum trebuie trăit creștinește Crăciunul.
Anul 2007 a adus o creştere de 30% a turismului românesc
Anul 2007 a adus o creştere de 30% a turismului românesc şi se aşteaptă ca investiţiile în călătorii şi turism să contribuie într-o măsură şi mai mare la PIB-ul României, apreciază World Travel & Tourism Council, organizaţie ce reuneşte liderii celor mai bine clasate 100 de companii din industria turistică. La un an de la aderarea la Uniunea Europeană, investiţiile şi peisajul economic şi fiscal general al României au înregistrat progrese atât de mari şi s-au schimbat atât de semnificativ, încât cotidianul „The Telegraph“ şi grupul imobiliar Knight Frank au cotat Bucureştiul drept prima locaţie din Europa în privinţa potenţialului de creştere al preţurilor la locuinţe în următorii 10 ani, relatează site-ul imobiliar fly2let.com. Predicţiile lor le reflectă pe cele ale PricewaterhouseCoopers, care, în 2006, a pronosticat că preţurile la case în România pot creşte de patru ori în 10 ani. Înainte de aderarea la UE, atenţia internaţională se concentrase predominant pe cealaltă candidată la aderare, Bulgaria, investitorii fiind reticenţi să intre pe piaţa românească de teamă că România nu îşi va îndeplini promisiunile şi va rata aderarea la UE. Cu toate acestea, odată cu aderarea, s-a pus un nou accent pe România şi a apărut şi o nouă bază pentru investitori, care au fost şi încă sunt dispuşi să vadă dincolo de detalii şi să fie martorii dezvoltării unei naţiuni cu potenţial semnificativ şi de durată. Îndepărtarea restricţiilor impuse operatorilor aerieni care survolau spaţiul aerian românesc a dus la creşterea numărului de companii aviatice, din Marea Britanie şi din alte state europene, care operează acum România. Wizzair şi easyJet sunt două din companiile aeriene low-cost cu zboruri regulate din şi spre România, o ţară care, potrivit site-ului imobiliar amintit, susţine piaţa turistică în creştere şi are grijă ca potenţiala clientelă de investitori să aibă acces la închirierea de proprietăţi sau la revinderea caselor de vacanţă. În urma revoluţiei ipotecare care a avut loc în România, din ce în ce mai multe persoane cu venituri medii îşi pot permite să cumpere acum proprietăţi pe piaţa imobiliară românească.