„Apa cea vie este harul mântuitor“

În Duminica a V-a după Paşti, numită şi a Samarinencei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a explicat în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Gheorghe“, din cadrul Reşedinţei patriarhale, înţelesurile duhovniceşti desprinse din Evanghelia de la Ioan, capitolul al IV-lea, versetele 4-52, în care se relatează episodul convorbirii Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă.

Patriarhul Bisericii noastre a arătat că Evanghelia citită ieri conţine patru înţelesuri duhovniceşti, folositoare pentru viaţa pământească a fiecărui creştin spre dobândirea vieţii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu. „În primul rând, vedem că apa cea vie este harul mântuitor, care conduce pe om la viaţa veşnică, şi acest har mântuitor este dăruit de Mântuitorul Iisus Hristos oamenilor. În al doilea rând, vedem că Hristos Domnul înlătură barierele mentale şi complexele de superioritate -inferioritate dintre iudei şi păgâni. Prin aceasta prefigurează întemeierea sau constituirea Bisericii Sale, formată nu numai de iudeii care au crezut în El, ci şi din neamurile care au crezut în El. În al treilea rând, vedem că apa cea vie sau harul mântuitor vindecă pe om de păcate, de patimi şi-i sfinţeşte viaţa. În al patrulea rând, vedem că Hristos Domnul, atunci când spune că adevăraţii închinători se vor închina în duh şi adevăr, prezice extinderea adevăratei închinări lui Dumnezeu de la Ierusalim în toată lumea, astfel încât adevăraţii închinători sunt cei care se vor închina Tatălui, în prezenţa Duhului Sfânt şi mărturisind pe Hristos, Adevărul cel veşnic, în orice biserică din lume“, a spus Preafericitul Părinte Daniel.

Preafericirea Sa a mai explicat că Mântuitorul Iisus Hristos nu face diferenţe între oameni, ci El arată tuturor iubirea Sa, chemându-i la mântuire: „El vede nu păcatul mai întâi, ci lumina, chipul lui Dumnezeu din om, chiar dacă el a fost întunecat sau acoperit de păcat. Vedem cum Mântuitorul recuperează oamenii, nu-i îndepărtează; înlătură bariere, nu le consolidează, în vederea refacerii comuniunii umanităţii întregi în iubirea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Mântuitorul o aduce la credinţă pe această femeie samarineancă fără să o mustre, fără să-i reproşeze că este imorală, că este rătăcită. El o aduce la credinţă prin făgăduinţa unei vieţi superioare, a unei iubiri care nu se stinge şi care nu se opreşte niciodată“.

Patriarhul Bisericii noastre a mai arătat importanţa deosebită a rugăciunii. „Închinarea în duh şi în adevăr este foarte importantă în această Evanghelie, deoarece ea ne arată că nu mai depinde rugăciunea omului de locul în care se face, ci de starea în care se face. Închinarea în duh şi în adevăr înseamnă o comuniune cu Dumnezeu, realizată prin rugăciunile luminate de Duhul Sfânt şi prin mărturisirea adevărului dreptei credinţe. Închinarea în duh şi în adevăr înseamnă că ne rugăm în prezenţa Duhului Sfânt, de aceea, în Biserica Ortodoxă, rugăciunile începătoare încep cu «Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti…». Duhul Sfânt este acela care face legătura dintre creatură şi Creator. Ne rugăm în Duhul Sfânt, pentru că El deschide făpturile spre Dumnezeu Făcătorul, ca să primească harul mântuitor şi ca să răspundă iubirii lui Dumnezeu. Numai rugăciunea în Duhul Sfânt este rugăciunea adevărată, nu o rugăciune formală, numai din buze, ci o rugăciune din tot sufletul, din tot cugetul, căci Duhul Sfânt stă ascuns în sufletul, în cugetul omului, îi luminează mintea şi-i încălzeşte inima, ca să dorească să răspundă iubirii Tatălui ceresc. Închinarea în adevăr este închinarea care se bazează pe mărturisirea adevărului dreptei credinţe în dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos şi pe mărturisirea Învierii lui Hristos“, a spus Preafericirea Sa.