Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Apel la rugăciune și milostenie făcut de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Duminică, 27 februarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani. În cadrul slujbei a făcut apel la rugăciune și la milostenie pentru poporul ucrainean.
Numeroși credincioși botoșăneni, dimpreună cu oficialitățile locale și județene, au luat parte duminică la sfintele slujbe săvârșite la biserica Mănăstirii Coșula.
În predica rostită după citirea Evangheliei, Părintele Mitropolit a afirmat că la Înfricoșătoarea Judecată, omul va fi pus să răspundă pentru faptele sale:
„Biserica mărturisește acest adevăr astăzi, cu o săptămână înainte de începutul Marelui Post, pentru a îl încredința pe om că există învierea morților, căci dacă Hristos a înviat, El a devenit început al învierii noastre, și dacă vom învia, ne vom prezenta în fața Dreptului Judecător. Se vor întâmpla atunci câteva lucruri. Omul va dobândi adevărata cunoaștere a faptelor pe care le-a făcut. Totul se va înfățișa înaintea noastră, așa cum am împlinit cele pe care le-am împlinit sau n-am împlinit cele pe care ar fi trebuit să le împlinim. În fața Dreptului Judecător vom răspunde de patru fapte pe care le-am făcut sau nu le-am făcut. Vom răspunde de răul pe care l-am săvârșit, vom răspunde de binele pe care am fi putut să îl facem și nu l-am făcut, vom răspunde, în al treilea rând, de răul pe care l-au făcut alții din cauza noastră, și în al patrulea rând, de binele pe care alții l-ar fi făcut dacă nu ar fi fost împiedicați de noi".
La sfârșitul Sfintei Liturghii i-a îndemnat pe cei prezenți să se roage pentru cei care au fost afectați de conflictele militare din Ucraina și i-a rugat, totodată, să aibă milostenie față de cei care au fugit din calea războiului: „«Lărgiți-vă inima voastră», mărturisea Sfântul Apostol Pavel. De ce să o lărgim și pentru cine să o lărgim? Să o lărgim pentru ca să încapă în ea Domnul Dumnezeu, să încapă în ea Împărăția cerurilor, să încapă în ea toți cei pe care îi avem aproape de noi, și să încapă întru dânsa toți suferinzii acestei lumi. Să fie largă încât să încapă durerea unei mame care și-a pierdut copilul, durerea unui copil care și-a pierdut tatăl în război, și dacă nu putem să fim acolo în mod fizic, împreună cu ei, putem să îi aducem în inima noastră, și putem să o facem prin două lucruri: prin rugăciune și prin milostenie. Rugăciunea se arată în mod special în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în citirea Psaltirii, în citirea Acatistului Acoperământului Maicii Domnului - Acoperământul Maicii Domnului este foarte mult cinstit în partea aceasta de răsărit. [...] Rugăciunea, pe de o parte, iar pe de altă parte milostenia. Una din întrebările pe care le vom primi la judecată va fi aceasta: «Ai primit în casa ta pe cel străin?». Iubirea de străini era considerată în vechime ca fiind una din cele mai mari virtuți ale creștinului. Să vă deschideți casa, cei care considerați că puteți să faceți acest lucru, cu riscul care poate să decurgă din acesta. De cele mai multe ori, fapta cea bună are și reversul ei. Iar dacă nu putem aceasta, din puținul nostru să alcătuim o colectă, care astăzi se face în toate bisericile din Moldova, de la noi din Arhiepiscopia Iașilor în primul rând, pentru ca aceia care deja s-au stabilit în unele din mănăstirile noastre sau la unele din așezămintele noastre, să-i putem ajuta cu găzduire, cu hrană și cu asistență medicală“.
În continuare, clericii au oficiat slujba de binecuvântare a noii Case monahale „Cuvioșii Paisie și Cleopa”.
Mănăstirea Coșula, inclusă pe lista monumentelor istorice
Coșula este o mănăstire de călugări, situată la o distanța de aproximativ 20 kilometri sud-est de municipiul Botoșani. Ea a fost construită în anul 1535 de către marele vistiernic Mateiaș Coșolvei, sfetnicul domnitorului Petru Rareș, pe malul stâng al râului Miletin. Mănăstirea a fost realizată în stilul arhitecturii feudale moldovenești. În secolele XVII-XVIII, așezământul reprezenta un important centru duhovnicesc și cultural, având peste 1.000 de călugări. În 1908, complexul monahal a fost părăsit, devenind biserică parohială, dar a fost reînființat în 1991. Ansamblul Mănăstirii Coșula este inclus pe lista monumentelor istorice.
În data de 15 mai 2016, 3.000 de credincioși au fost prezenți la slujba de resfințire a bisericii Mănăstirii Coșula, săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de arhierei, preoți și diaconi. Lucrările de reabilitare a Complexului Monahal Coșula au fost realizate în baza unui proiect cu finanțare europeană în valoare de aproximativ 15 milioane de lei. Proiectul, care a fost implementat de Consiliul Județean Botoșani, în parteneriat cu Mănăstirea Coșula, a urmărit reabilitarea Bisericii „Sfântul Nicolae”, a Casei egumenești, a turnului clopotniței, a arhondaricului, a hrubelor și a zidurilor de incintă, dar și sistematizarea și reabilitarea infrastructurii conexe, începând de la căile de acces auto, parcări și alei. De asemenea, în proiect s-a avut în vedere amenajarea și dotarea Complexului Monahal Coșula în vederea includerii acestuia într-un circuit turistic cultural și religios.