Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Arhiepiscopia Iaşilor continuă sprijinirea sinistraţilor
De la începutul acestei săptămâni, Biroul de Asistenţă Socială "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor implementează ultima etapă din programul de ajutorare a familiilor sinistraţilor din protopopiatele Dorohoi şi Paşcani. Selectarea familiilor care au primit bunurile pentru uz casnic s-a făcut ţinându-se cont de o serie de criterii, precum numărul de membri pentru fiecare familie, veniturile pe cap de membru, condiţiile de boală şi de alţi factori de risc social.
Arhiepiscopia Iaşilor a contribuit până în prezent cu ajutoare în vederea construirii integrale a caselor pentru un număr de patru familii, apoi a sprijinit construirea locuinţelor (ridicare la roşu) pentru un număr de 55 de familii din mediul rural de pe raza Protopopiatului Dorohoi şi pentru trei familii din Protopopiatul Paşcani, cu materialele oferite prin programul guvernamental. De asemenea, s-a intervenit pentru 15 familii din comuna Şendriceni, Protopopiatul Dorohoi, cu ajutoare în vederea finisării caselor. După cum a precizat pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor, săptămâna aceasta, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a început procesul de dotare a caselor nou-construite cu aparate electrocasnice de strictă necesitate, sobe, mobilier de bucătărie. "Marţi, 5 iulie, nouă familii din localitatea Mogoşeşti-Siret, Protopopiatul Paşcani, au primit câte un frigider, un aragaz, o maşină de spălat şi un fier de călcat. Miercuri, 6 iulie, am oferit la 36 de familii din mediul rural, de pe raza Protopopiatului Dorohoi, câte o maşină de spălat, iar joi, 7 iulie, au primit pachete cu aparate electrocasnice (un frigider, un aragaz, o maşină de spălat şi un fier de călcat) trei familii din comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi", a amintit pr. Mihai Prodan. Bunuri cumpărate prin contribuţia credincioşilor din toată ţara Luni, 11 iulie, 13 familii din comuna Şendriceni, judeţul Botoşani, vor primi câte un frigider, un aragaz, o maşină de spălat, un set de mobilier de bucătărie (o masă cu 4 scaune şi două corpuri suspendate) şi un fier de călcat. Toate aceste bunuri sunt noi, sigilate, cu certificat de garanţie şi s-au dăruit prin contribuţia, generozitatea şi solidaritatea celor care au donat în contul special deschis de Arhiepiscopia Iaşilor pentru ajutorarea sinistraţilor. De asemenea, o parte din aceste bunuri s-au achiziţionat din fondurile strânse în cadrul campaniei "Învinge apele!", derulată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Societatea Română de Televiziune şi Romtelecom. "Mulţumim pe această cale tuturor celor care ni s-au alăturat în efortul de a alina suferinţa familiilor greu încercate, care au pierdut totul în urma revărsării apelor şi-L rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească cu darurile Sale bogate", a spus pr. Mihai Prodan. "Dorim bucurii şi sănătate tuturor celor care ne-au ajutat" Oamenii care au primit obiectele electrocasnice şi-au arătat recunoştinţa faţă de acţiunea umanitară derulată de Arhiepiscopia Iaşilor, mai ales că o parte din ei locuiesc în case ridicate parţial sau integral cu fonduri strânse de Centrul eparhial Iaşi. "Toate aceste obiecte pentru uzul casnic pe care le-am primit de la Arhiepiscopia Iaşilor, cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin contribuţia oamenilor de pretutindeni, au fost binevenite. Toate bunurile pe care le-am avut au fost distruse de inundaţii. Să dea Dumnezeu sănătate tuturor celor care ne-au ajutat atunci când am avut nevoie", a declarat Romică Patraşcu din Mogoşeşti-Siret, judeţul Iaşi. "Am primit aceste daruri cu foarte mare bucurie, mai ales că avem un copil cu probleme de sănătate. Suntem recunoscători Bisericii, atât pentru bunurile primite, cât şi pentru faptul că ne-a ridicat integral casa în care locuim. Am avut de înfruntat atât inundaţiile din 2008, cât şi pe cele din 2010. Mulţumim foarte mult pentru acest sprijin şi dorim bucurii şi sănătate tuturor celor care ne-au ajutat", a mărturisit Constantin Maftei din Mogoşeşti-Siret, judeţul Iaşi.