Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Arhiepiscopul „Eftimie cel Bun“ a păşit în veşnicie
Clerici şi mireni din întreaga Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului, preoţi din alte eparhii care l-au cunoscut şi l-au iubit, autorităţi centrale şi locale, precum şi un impresionant număr de credincioşi au adus ieri un ultim omagiu vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca al Romanului şi Bacăului, trecut la cele veşnice în pragul centenarului. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi.
Numeroşi clerici şi credincioşi au participat ieri la înhumarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca, numit şi „Eftimie cel Bun“, pentru viaţa sa exemplară, pusă în slujba lui Hristos şi a Bisericii, pentru arhieria curată şi binecuvântată de Dumnezeu şi mai ales pentru multa bunătate şi blândeţe părintească cu care i-a întâmpinat pe toţi cei care au avut nevoie de ajutor în necazuri. Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Pa-rascheva“ din Roman, judeţul Neamţ.
Slujba Înmormântării a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, din soborul de slujitori făcând parte şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teo-dosie, Arhiepiscopul Tomisului; Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor; Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului; Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos; Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor; Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii; Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal; Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhie-piscopiei Iaşilor, şi Preasfin-ţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Înainte ca trupul neînsufleţit al Înaltpreasfinţitului Părinte Eftimie să fie purtat în jurul Catedralei Arhiepisco-pale, Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Un ierarh înţelept, harnic şi darnic - Arhiepiscopul Eftimie al Romanului şi Bacăului (1914 - 2014)“. Personalitatea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie al Romanului a fost, apoi, evocată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „În această zi, numele celui care a avut cea mai îndelungată păstorire între ierarhii care au stat pe scaunul vlădicesc al acestei de Dumnezeu păzite eparhii se dăltuieşte pe crucea ce-i va străjui mormântul, iar în acelaşi timp se încrustează şi în inimile noastre, ale celor ce am avut şansa de a-l fi cunoscut pe cel care a fost unul dintre cei mai paradigmatici ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române din ultimii 50 de ani. Înaltpreasfinţitul Eftimie a fost arhipăstorul care de la Alexandru cel Bun, ctitorul acestui aşezământ chiriarhal, a primit, ca nimeni altul dintre chiriarhii romaşcani, apelativul «cel Bun». Supranumele i se potriveşte pe deplin, deoarece el izvorăşte din bunătatea şi blândeţea care l-au caracterizat în relaţiile cu fiii săi duhovniceşti. Astfel, numele său de monah s-a reflectat în acti-vitatea sa, iar tot ce a împlinit în misiunea sa a fost corelat cu numele său, făcând ca acesta să-i definească lucrarea în via Domnului. Cred că se va vorbi mult timp de acum înainte de epoca Arhiepiscopului Eftimie cel Bun, care din cei 100 de ani câţi i-a dat Dumnezeu, jumătate i-a petrecut în această eparhie (…). În aceste momente sobre şi de neştearsă amintire, ce am putea să îi spunem mai deosebit Înaltpreasfinţitului Părinte Eftimie? «Astăzi, pentru Înaltpreasfinţia Voastră este zi de Paşti, este Paştile personal. Peste 5 zile trebuia să vă sărbătorim ziua de naştere, dar Dumnezeu a rânduit altă sărbătoare, naşterea Înaltpreasfinţiei Voastre în ceruri!»“, a spus Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul.
„Un păstor bun, care îşi pune sufletul pentru oile sale“
La finalul slujbei de Înmormântare, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a conturat în linii luminoase chipul vrednicului de pomenire Arhi-episcop Eftimie, prezentând celor de faţă câteva din gândurile rostite sau scrise de arhipăstorul Romanului şi Bacăului de-a lungul timpului. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mărturisit celor prezenţi că Arhiepiscopul Eftimie, un apropiat al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist, a fost mereu apreciat şi respectat de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhii mai tineri avându-l mereu ca pildă. „A fost un păstor apreciat. Nu a fost niciodată distant nici cu preoţii, nici cu credincioşii, cu care adesea intra în dialog. Autoritatea lui nu izvora din înălţimea funcţiei, ci din bunătatea lui. Era o autoritate care convinge, care cucereşte şi care smereşte pe cel care gustă din dânsa. Îi era drag să aibă o legătură vie, directă cu oamenii; să stea de vorbă cu ei. Privind la modul cum şi-a trăit viaţa, nu greşim dacă am considera că ea este cu totul inspirată din cuvântul Domnului, Care spune că «Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale»“, a arătat Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan.
De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a mai arătat că vlădica Eftimie nu doar se dedica sufleteşte păstoriţilor săi, ci le transmitea acestora o permanentă încredere în faptul că, în lume, cel care Îl urmează pe Hristos nu poate fi decât biruitor.
Înaltpreasfinţitul Eftimie Luca a fost cel de-al 76-lea ierarh al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.