Arhiepiscopul Eftimie Luca, pomenit la șapte ani de la trecerea la Domnul

Vrednicul de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca a fost pomenit joi, 4 noiembrie, la împlinirea a 7 ani de la trecerea sa la cele veșnice, de cinci ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. După Sfânta Liturghie, soborul de ierarhi, preoți și diaconi au mers la mormântul ierarhului din apropierea Catedralei din Roman, unde au săvârșit slujba Parastasului.

Evenimentul comemorativ al celui de-al 76-lea ierarh care a păstorit Eparhia Romanului a început cu slujba Sfintei Liturghii săvârșită în Catedrala ­Arhiepiscopală de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhi­episcopiei Bucureştilor, delegatul Prea­fericitului Părinte Patriarh Daniel.

Potrivit Biroului de presă al Arhiepiscopiei Romanului, la finalul Sfintei Liturghii, Prea­sfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a reliefat câteva din darurile pe care le-a avut venerabilul Arhiepiscop Eftimie: „Oamenii au daruri felurite și dacă privim în istoria Arhiepiscopiei Romanului, cea care are mai bine de șase veacuri de istorie, vom descoperi chipurile unor ierarhi cu viață sfântă, alții cărturari, scriitori, cronicari, alții buni administratori, chivernisitori ai casei lui Dumnezeu. Printre acești 77 de ierarhi ai Eparhiei Țării de Jos a Moldovei, cu reședința la Roman, Preasfințitul Eftimie, devenit Arhiepiscop la vârsta de  95 de ani, a avut câteva daruri speciale. În primul rând consider că a fost blând și smerit cu inima, împlinind cuvintele Mântuitorului: «Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima» (Matei 11, 29). A avut darul prieteniei, pe care l-a cultivat încă din vremea studiilor seminariale și apoi teologice. Astfel, el a fost prietenul apropiat al Patriarhului Teoctist încă din vremea seminarului de la Cernica. De asemenea, a fost prieten cu Arhiepiscopul Râmnicului, Gherasim, colegul său, care și el a trecut la Domnul la vârsta de 99 de ani. A avut și alți prieteni printre monahi în perioada când a viețuit la mănăstirile Slatina, Bistrița, «Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava» și în alte locuri pe unde a trecut, căutând să facă mereu bine. A avut și alte daruri, între care amintim faptul că a fost primitor, binevoitor, deschizând larg ușile reședinței sale și ale eparhiei pentru oaspeți care erau în trecere sau care s-au stabilit aici în vremuri de încercare pentru ei, cum a fost Arhiepiscopul Adrian Hriţcu. Cea mai mare calitate a lui a fost bunătatea inimii, împlinind aceasta din dorința de a se asemăna cu Dumnezeu. Credem că Arhiepiscopul Eftimie Luca a dus cu el la Dumnezeu multe fapte bune și s-a întâlnit cu prietenii săi, cu mulțimea monahilor, pe care i-a ajutat, de la care a învățat și cărora le-a și scris viața”.

Parastas săvârșit de cinci ierarhi

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Înaltprea­sfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul au înălțat rugăciuni de iertare pentru Eftimie Arhiepiscopul, după patru decenii de vrednică slujire și aproape 100 de ani de viață.

În cuvântul adresat preoților și credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre virtuțile generației din care a făcut parte Arhiepiscopul comemorat, despre bunătatea sa proverbială și despre suferințele Bisericii din acele timpuri: „El a făcut parte dintr-o generație minunată, generația părinților Teoctist Patriarhul, Gherasim Arhiepiscopul, Pimen Arhiepiscopul. O generație născută și educată în prima parte a veacului trecut, crescută duhovnicește în sfinte mănăstiri în perioada interbelică. Apoi, în perioada cea grea a regimului de după război, a dus crucea misiunii Bisericii în context ostil, cu foarte multe greutăți, încercări și obstacole. Această generație avea înrădăcinat în ființa ei duhul Sfinților Părinți și, de asemenea, o anumită încredințare în lumina lui Dumnezeu. Adesea vorbeau între ei spunându-și unul altuia că lumea nu începe cu ei și nu se încheie cu ei. Aveau conștiința că sunt doar o verigă din lanțul cel mare, minunat și tainic al istoriei, lucru și stare sufletească ce le-au oferit o anumită negrabă, o liniște și încredințare în lumina lui Dumnezeu. El face parte dintr-o generație de arhierei care a lăsat în urmă acest sentiment al bunătății. «Ai fost un om bun, Părinte!» era cuvântul și starea sufletească a credincioșilor eparhiei acum șapte ani, în această catedrală, în fața trupului Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Eftimie. El a plecat la ceruri, iar de acolo, din înălțime, privește spre eparhia sa, se bucură de faptul că viața misionară, duhovnicească și edilitară continuă sub oblăduirea Înaltprea­sfințitului Părinte Ioachim, se bucură și văzându-ne, pe dumneavoastră și pe noi, în această catedrală, nu departe de mormântul unde odihnește întru așteptarea învierii”.

După cuvântul Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre recunoștința pe care fiii și fiicele eparhiei o poartă ierarhului comemorat, dar și despre virtuțile care au constituit în timp chipul său duhovnicesc, devenit model pentru creștinii de astăzi, în contextul greutăților și încercărilor de orice fel: „Eftimie Arhiepiscopul a fost cel care a întărit pe fiecare cu chipul său iconic care totdeauna era zâmbitor, dar care purta și greutatea datoriei pe care o avea, fiind foarte conștient față de ierarhii Sfântului Sinod, față de preoți, de călugări și călugărițe și față de bine-credincioșii creștini ai acestei eparhii. Înaltpreasfințitul Eftimie a știut să răscumpere timpul, adică să transfigureze vremea, căci zilele rele au fost, sunt și vor fi. El a fost un model care dădea nădejde și încredere indiferent de circumstanțele timpului care se derula. Nu mai este aici de șapte ani, dar memoria lui este vie. De la înmormântare și până acum șiruri neîntrerupte de preoți și credincioși vin și țin candela aprinsă permanent, iar florile nu s-au ofilit niciodată pe mormânt. Acest popas duhovnicesc pe care îl marcăm astăzi nu este un sfârșit, ci un nou început al cinstirii înaintașilor”.
Apoi, soborul slujitorilor s-a deplasat spre mormântul ierarhului comemorat, unde au săvârșit un Trisaghion.