După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Artă populară românească la Târgul Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim
Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează standul României la cea de-a XXXVI-a ediţie a Târgului Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim, care va avea loc în perioada 15-27 august. La standul României vor fi prezentate obiecte de artă populară din judeţul Bacău: costume tradiţionale româneşti, ii, ştergare şi feţe de masă autentice ţesute în casă, ceramică, ouă încondeiate, obiecte de artizanat din lemn, toate lucrate manual.
Vor fi prezenţi la târg meşterii populari Marian Lungu, Anamaria Ardeleanu, Anca Gabriela Lungu şi Maricica Ardeleanu, care vor oferi demonstraţii de meşteşuguri şi vor invita publicul să participe la workshopuri ad-hoc. Târgul Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim este cel mai mare eveniment de profil din Israel şi reuneşte la fiecare ediţie peste 200 de artişti din Israel şi peste 60 de standuri internaţionale. Vizitatorii vor avea ocazia să admire obiecte de artizanat realizate în tehnici din cele mai diverse, de la cele tradiţionale până la tehnologii contemporane de manufacturare. În cadrul târgului au loc demonstraţii de lucru, spectacole de teatru neconvenţional, muzică, dans, precum şi un târg internaţional culinar. Evenimentul se bucură de un foarte mare interes în rândul publicului israelian, la această ediţie fiind aşteptaţi 100.000 de vizitatori. În acelaşi timp, manifestarea creează oportunităţi de colaborare pentru artiştii populari români, fiind o bună ocazie de promovare a culturii tradiţionale şi a turismului rural. Evenimentul este organizat la Ierusalim şi se desfăşoară pe o suprafaţă de 5.000 m2, lângă oraşul vechi, în zona turistică. (Cristian Bostan)



.jpg)
