În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Artă şi cultură la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian“
În perioada 29 septembrie - 10 octombrie, la mănăstirea constănţeană „Sfântul Ioan Casian“ se desfăşoară în premieră un eveniment cultural internaţional dedicat artei contemporane şi dialogului dintre artiştii din diferite ţări. Între scopurile evenimentului se înscrie şi schimbarea atitudinii artistului contemporan, şi anume înţelegerea statutului de pelerin, şi nu turist.
După modelul Mănăstirii Dervent, unde se desfăşoară anual tabăra internaţională de creaţie „Dunărea şi Dobrogea creştină“, Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian“ este al doilea aşezământ monahal din judeţul Constanţa care găzduieşte un eveniment cultural internaţional dedicat artei contemporane. „Trăim vremuri în care este necesar ca Biserica să implice laicatul, care este o forţă extraordinară. De aceea, cred că şi mănăstirea poate face ceva în acest sens pentru că este locul unde ne regăsim cu toţii, monahi şi mireni, în rostul firesc, acela de a merge împreună pe calea mântuirii“, a precizat părintele protos. Iustin Petre, stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian“.
Evenimentul cultural reuneşte artişti din ţara noastră (Alice Dinculescu, Constantin Papadopol, Gelu Costea), dar şi din Bulgaria (Iskra Krasteva) şi Spania (Jaime Gimenez de Haro, Jose Gallego). Acesta cuprinde ateliere de creaţie la aşezământul monahal „Sfântul Ioan Casian“, precum şi călătorii de documentare la mănăstirile din Dobrogea şi Moldova. „Evenimentul, care este încă în desfăşurare la Mănăstirea «Sfântul Ioan Casian», îşi propune realizarea unei intervenţii în atitudinea creatorului contemporan de frumos prin depăşirea unui rol acreditat în societatea actuală, cel turistic, şi revenirea la statutul de reper spiritual. De aceea, în aceste zile, am analizat şi discutat influenţa celor văzute în opera artiştilor. Artiştii spanioli catolici, cu vârste între 50 şi 62 de ani, au fost impresionaţi până la lacrimi de tot ceea ce au văzut în mănăstirile Moldovei. Au participat la slujbe, s-au rugat şi ne-au mărturisit că apreciază Ortodoxia, întrucât la ei bisericile sunt goale, în sensul că le lipsesc credincioşii. Consider că ceea ce am început aici, în Dobrogea, în urmă cu opt ani la Mănăstirea Dervent, şi acum la Mănăstirea «Sfântul Ioan Casian», înseamnă cu adevărat întoarcerea Bisericii către artiştii săi valoroşi, dar şi invers, atitudine care poate determina un adevăr în creaţia contemporană, eşuată uneori în confuziile postmodernismului. Totodată, acest tip de colaborare are capacitatea de a promova imaginea unei Românii excepţionale“, a apreciat criticul de artă Alice Dinculescu, coordonatoarea evenimentului.