La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
ASCOR Craiova a iniţiat proiectul „Scrie o scrisoare!“
Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a lansat un proiect inedit, intitulat „Scrie o scrisoare!“ Prin acest proiect, toţi doritorii sunt invitaţi să scrie scrisori de suflet pentru persoanele care au nevoie de o mângâiere. „Prin proiectul «Scrie o scrisoare!» dorim să reînviem tradiţia scrisului liber, a comunicării şi a transmiterii gândurilor prin intermediul scrisorilor. Destinatarii noştri vor fi bătrânii din căminele speciale, copiii Secţiei de oncopediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi de la orfelinat. Scrisorile trebuie să fie impersonale, cu gândul la un bătrân care are nevoie de alinare sau un copil în aceeaşi situaţie. În zilele noastre, când mijloacele de comunicare s-au transferat în mediul virtual, cuvântul scris de mână a devenit de ordinul trecutului. Scrisoarea a devenit în număr de inventar la bibliotecă, într-o arhivă, putem spune chiar că a ajuns o piesă de muzeu. Mi-aduc cu bucurie aminte când, copil fiind, găseam scrisori ale părinţilor: mereu le priveam cu admiraţie şi respect“, a precizat Bogdan Mihai, preşedintele ASCOR Craiova, care a subliniat semnificaţia şi importanţa redactării unei scrisori. „Doresc să amintesc tot ceea ce avem noi astăzi, şi mă refer la informaţie istorică, învăţăturile şi operele diferiţilor autori s-au aşternut în scris şi foarte multe au avut chiar un destinatar, îndeplinind astfel caracteristicile unei scrisori. Spre exemplu, cărţile Noului Testament, Sfintele Evanghelii, Epistolele sunt de fapt scrisori. Cuvântul «epistolă» înseamnă «scrisoare». Noi ne-am gândit să nu facem ceva pe o perioadă de timp limitată, ci dorim ca, odată începută această iniţiativă, să se materializeze încontinuu. În primul rând, scriem pentru noi înşine. Fiecare dintre noi vrem să înmugurească şi să încolţească în noi dragostea de a scrie. Acesta este scopul nostru prim. În al doilea rând, scriem pentru o altă persoană; aşadar, scriem pentru destinatarul nostru“, a adăugat preşedintele ASCOR Craiova.
Persoanele care doresc să se implice în acest proiect sunt rugate să redacteze scrisori pentru copiii bolnavi sau din centrele de plasament, pentru o persoană dragă sau pentru bătrânii din cămine şi să le depună la Biserica „Sfântul Gheorghe“ Vechi, situată pe strada Arieş nr. 9. (Gabriela Popescu)