Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Ascultarea noastră este o misiune apostolească“
Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a săvârşit duminică, 7 februarie 2010,
Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Dimitrie“ din Vatra Dornei. În cadrul acestei aşezări monahale funcţionează, din anul 2003, Căminul de bătrâni „Sf. M. Mc. Dimitrie“, aflat sub coordonarea maicii stareţe Andreea Rotar. În Duminica lăsatului sec de carne, Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen a slujit la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Dimitrie“ din Vatra Dornei, ce aparţine de Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. Atât credincioşii, obştea monahală de aici, cât şi bătrânele aflate în grija mănăstirii s-au bucurat de prezenţa ierarhului locului, alături de care s-au rugat în cadrul Sfintei Liturghii. Din soborul de preoţi şi diaconi a făcut parte şi pr. Aurel Goraş, protoiereul Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. În cadrul Sf. Liturghii, ierodiaconul Ghenadie Brehuiescu de la Mănăstirea Piatra Tăieturii, din judeţul Suceava, a primit harul preoţiei. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a ţinut, la finalul slujbei, un cuvânt de învăţătură legat de pericopa evanghelică citită în Duminica înfricoşătoarei judecăţi. „Înalt Preasfinţitul Pimen ne apreciază foarte mult pentru că facem ascultare de mănăstire, prin faptul că mereu căutăm să venim în sprijinul celor 29 de bătrâne de la cămin. Prezenţa ierarhului nostru a fost o binecuvântare şi o dezlegare pentru noi, înainte de Postul Mare“, a declarat maica Andreea Rotar, stareţa Mănăstirii „Sf. M. Mc. Dimitrie“ din Vatra Dornei. Căminul de bătrâni de la Mănăstirea „Sf. M. Mc. Dimitrie“ Aşezământul a fost sfinţit în anul 2003 de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de către vrednicul de pomenire episcop Gherasim Putneanul. Din anul 2004, cu binecuvântarea IPS Pimen, un grup de maici de la Mănăstirea Dragomirna a venit pentru a îngriji bătrânii de aici. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, am început cu bine activitatea de aici. În prezent avem în grijă 29 de bătrâne. Noi, maicile, ne ocupăm de biserică, de sfintele slujbe, de rugăciune, dar acordăm multă atenţie şi bătrânilor. Îi sprijinim cu un cuvânt de folos, cu sfintele slujbe, cu Sfânta Liturghie“, a spus maica stareţă. Angajaţii căminului sunt plătiţi din pensiile bătrânilor, iar fondurile şi alimentele necesare sunt primite de la creştinii din Vatra Dornei. „Suntem în relaţie foarte bună cu personalul angajat: bucătărese, infirmiere, asistenţi, medici, asistenţi sociali. Ne împăcăm ca într-o familie şi ne sprijinim în toate privinţele. Ascultarea noastră este o misiune apostolească. Bătrânele care ajung la noi sunt bolnave, abandonate de familii, aici sunt îngrijite, spovedite, încurajate“, a mai adăugat stareţa de la „Sf. M. Mc. Dimitrie“. Toate bătrânele din cămin postesc de bunăvoie, cu excepţia celor care sunt bolnave de diabet. În prima săptămână şi în ultima din Postul Mare, toate persoanele vârstnice sunt spovedite şi împărtăşite. Programul liturgic săptămânal constă în oficierea celor şapte laude şi a Sfintei Liturghii. Sfântul Maslu are loc în fiecare luni seara. „Noi avem grijă de bătrâni, pe care-i considerăm bunicii noştri. Îi iubim foarte mult, îi cercetăm şi îi îndemnăm să spună rugăciunea «Doamne Iisuse», «Tatăl nostru» sau «Doamne, miluieşte»“, a mărturisit maica Andreea.