Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor s‑au reunit la Palatul Patriarhiei astăzi, 23 decembrie, în cadrul ultimei ședințe din acest an declarat în Patriarhia Română an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți. Cu acest prilej, clericii au primit distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care i‑a binecuvântat la final în cadrul unui moment solemn.
Aşezământ misionar-filantropic în parohia Mirăuţi din Suceava
Elevii de la Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava, secţia Restaurare, vor putea face practică de anul viitor în complexul multifuncţional al parohiei Mirăuţi din Suceava. Clădirea va mai cuprinde spaţii pentru depozitarea obiectelor de patrimoniu şi va avea la etaj camere pentru cazarea pelerinilor.
În parohia "Sfântul Gheorghe" - Mirăuţi din Suceava a început, în acest an, construcţia unui complex multifuncţional care va avea ca destinaţie şi depozitarea obiectelor de patrimoniu. În acest sens se va înfiinţa un mic atelier experimental de restaurare a icoanelor şi a altor obiecte de patrimoniu. Pentru concretizarea acestui atelier, parohia Mirăuţi a încheiat un parteneriat cu Colegiul de Artă "Ciprian Porumbescu" din Suceava, care are o secţie de restaurare. "Vom încerca să aducem elevii de la Colegiul de Artă din Suceava pentru a face direct cunoştinţă cu realităţile muncii de restaurare. Aceasta pentru că şi noi ne aflăm în plin proces de restaurare. În prezent, echipa domnului Ioan Chiriac din Bucureşti lucrează la curăţarea picturii din sfântul altar al Bisericii Mirăuţi. Ne-am gândit că acest aşezământ va sprijini întreaga activitate misionar-filantropică. Încercăm să venim în întâmpinarea tuturor trebuinţelor enoriaşilor parohiei noastre şi a tuturor celor care vin la sfintele slujbe din biserica noastră. Consider că avem nevoie de o biserică prezentă, mereu activă în societate. Avem nevoie de o deschidere deosebită către tot ceea ce înseamnă lucrarea misionară şi filantropică. Încercăm să cooptăm în activităţile noastre tânăra generaţie, copii, adolescenţi, care, cu entuziasmul specific vârstei, vor aduce un plus de frumuseţe acţiunilor noastre", a spus pr. paroh Florin Hostiuc. Îndrumare din partea Înalt Preasfinţitului Pimen Pe lângă atelierul şi depozitul pentru obiectele de patrimoniu va funcţiona un muzeu cu obiecte de patrimoniu sau care prezintă valoare istorică. Tot aici se vor desfăşura activităţile din cadrul programelor "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege Şcoala!". Fondurile necesare ridicării noii clădiri provin din donaţiile credincioşilor, de la Primăria Municipiului Suceava şi de la Consiliul Judeţean Suceava. La parter va exista o sală de mari dimensiuni care va fi compartimentată în funcţie de destinaţia stabilită pentru fiecare încăpere. Tot aici va funcţiona atelierul de restaurare. La etaj vor fi amenajate mai multe spaţii de cazare dotate cu cele necesare. "Ne bucurăm mereu de îndrumarea şi sprijinul Înalt Preasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care ne-a oferit din partea Centrului eparhial Suceava o parte din materialele necesare. Ne străduim să ducem la bun sfârşit acest proiect. Lucrarea de construcţie aflată în derulare este realizată de firma SC AGACON din Suceava. Nădăjduim ca în această toamnă să reuşim montarea acoperişului, urmând ca din toamna anului viitor să putem lucra efectiv cu elevii", a explicat pr. paroh Florin Hostiuc.