„Asumarea crucii este calea mântuirii în Hristos”

Biserica noastră a celebrat astăzi, 17 septembrie, Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, la Sfânta Liturghie fiind citit un fragment din Evanghelia după Marcu (8, 34-38; 9, 1). Înțelesurile duhovnicești ale acestui text scripturistic, care ne vorbesc despre luarea crucii și urmarea lui Hristos, au fost tâlcuite de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Orto­doxe Române, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reșe­dinței Patriarhale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat faptul că Sfânta Evanghelie a acestei duminici arată în mod concentrat care sunt treptele devenirii creștine, anume voința omului de a veni la Hristos, apoi lepădarea de sine, luarea sau asumarea crucii, respectiv urmarea lui Hristos. Detaliind despre prima din cele patru trepte, Preafericirea Sa a subliniat faptul că Mântuitorul nu forțează pe nimeni să Îl urmeze, ci doar adresează chemarea pe care omul o poate urma prin voința sa liberă.

„Mântuitorul Iisus Hristos spune «oricine voiește», adică Iisus nu impune, ci propune, deoarece Dumnezeu respectă libertatea omului de a răspunde sau nu chemării Sale. Fiind vorba despre o comuniune de iubire, libertatea este componenta foarte importantă a persoanei care iubește. Ea trebuie să exprime această iubire în mod liber. Persoanele umane au fost create după chipul Persoanelor divine, eterne, libere, care viețuiesc în comuniune de iubire reciprocă. De aceea, Mântuitorul face un apel la voința omului, care poate să-L primească pe Hristos sau Îl poate respinge. (...) Iisus pune mare accent pe această libertate a omului de a răspunde sau nu, deoarece demnitatea este o dimensiune esențială a demnității persoanei umane. Aceasta înseamnă și o șansă a omului, iar dacă nu răspunde, acesta își asumă riscul de a pierde mântuirea. Astfel, omul, prin voință liberă, poate dobândi viață eternă sau poate pierde comuniunea veșnică cu Dumnezeu, Izvorul vieții. În acest fel vedem cât de prețioasă este voința omului de a răspunde lui Dumnezeu”, a precizat Patriarhul României.

Cu privire la lepădarea de sine, Întâistătătorul Bisericii noastre a menționat că ea nu presupune o negare a sinelui, ci o eliberare de egoism și egocentrism spre iubire smerită și milostivă față de Dumnezeu şi semeni.

„Conceptul de «lepădare de sine» este pentru mulți greu de înțeles, nu doar de pus în practică, deoarece traducerea în unele limbi moderne s-a făcut prin «negare de sine». Or, în lumea individualistă contemporană, în care este exaltată afirmarea eului, este dificilă înțelegerea lepădării de sine ca negare de sine. O privire mai atentă asupra cuvintelor Mântuitorului ne ajută să înțelegem că lepădarea de sine nu este o negare de sine, ci o transformare a iubirii de sine, pătimașă, egoistă sau narcisistă, în iubire smerită și milostivă. Cu alte cuvinte, lepădarea de sine este lepădarea de egocentrism, adică renunțarea la starea de a fi tu însuți centrul vieții tale și permiterea lui Hristos să devină centrul ei. Lepădarea de sine înseamnă o deschidere spre comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii pentru a dobândi și cultiva iubirea smerită și jertfelnică a lui Hristos. Este vorba despre o convertire, nu de o negare a eului, o recentrare spre iubirea lui Hristos și a semenilor. Atunci omul devine cu adevărat liber, ieșind din mormântul propriului narcisism sau egocentrism. Pentru aceasta este nevoie de rugăciune și de faptele bune ale iubirii milostive. Lepădarea de sine este necesară deoarece cea mai mare patimă și ispită permanentă este iubirea de sine pătimașă sau egoistă, numită în limbajul Filocaliei «filaftia» sau «filautia». Acest tip de iubire pătimașă narcisistă este un obsta­col în calea iubirii smerite și milostive. De aceea, Sfinții Părinți spun că lupta cea mai mare este cu patimile egoiste, cu iubirea de sine posesivă și transformarea ei în virtutea iubirii milostive a dăruirii de sine lui Dumnezeu și aproapelui”, a spus Preafericirea Sa.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că luarea crucii presupune și urmarea lui Hristos, fără de Care creștinul nu își poate asuma crucea vieții spre mântuire.

„Aici crucea are un înțeles duhovnicesc. Este o luptă cu o neputință, cu o patimă, cu o boală, cu o încercare, cu o neîmplinire a unui ideal, însă pentru toți creștinii, în mod general, asumarea crucii presupune efortul de a ne elibera de patimile egoiste și de a ne sfinți viața prin rugăciune și fapte bune. Acesta este sensul general valabil, adică lupta fiecăruia cu propriul egoism și transformarea iubirii egoiste în iubire smerită și milostivă, sfințirea vieții prin eliberarea de patimi și cultivarea virtuților. Aceasta se face cu ajutorul lui Hristos, Care a zis «fără Mine nu puteți face nimic», adică «nu puteți face nimic bun». Sfântul Apostol Pavel spune: «Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întă­rește». Asumarea crucii presupune imediat urmarea lui Hristos pentru că nimeni nu poate duce crucea vieții pe calea mântuirii decât cu ajutorul lui Hristos, Care a spus: «Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi». Aceasta înseamnă că luarea crucii este și o experiență a întâlnirii cu Hristos, Care ne ajută să purtăm crucea, deoarece El Însuși a purtat crucea suferințelor și a biruit prin ascultare smerită păcatul neascultării protopărinților noștri Adam și Eva și a biruit lucrarea diavolilor mândri și nemilostivi. Această biruință s-a arătat prin Învierea Sa din morți. Evanghelia ne arată, așadar, că vom putea urma lui Hristos dacă dorim cu tot sufletul să ne lepădăm de starea egoistă a iubirii de sine pătimașe și dacă purtăm crucea vieții cu gândul la Hristos și cerând ajutorul lui Hristos”, a spus Preafericirea Sa.