Asumarea crucii ne uneşte cu Hristos

„Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci ne arată, prin Evanghelia sa, că asumarea crucii este calea mântuirii în Hristos”, a subliniat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în predica rostită ieri, 17 septembrie 2017, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.

Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat faptul că Evanghelia Duminicii după Înălţarea Sfintei Cruci (de la Marcu, capitolul al 8-lea, versetele de la 34 la 38 şi capitolul al 9-lea, versetul 1) conţine o multitudine de învăţături care se referă la scopul vieţii noastre pe pământ. „Domnul Iisus Hristos ne învaţă că grija cea dintâi pe care trebuie să o aibă omul în viaţa pământească este mântuirea sufletului, deoarece sufletul este mai de preţ decât orice lucru trecător din lumea aceasta. Evanghelia de astăzi ne arată taina mântuirii ca fiind în primul rând voinţa omului de a veni la Hristos, în al doilea rând, lepădarea de sine, în al treilea rând, luarea sau asumarea crucii şi în al patrulea rând, urmarea lui Hristos. Dumnezeu respectă libertatea omului, El cheamă sau invită la mântuire pe toţi oamenii, dar nu forţează pe nimeni. Dumnezeu doreşte ca omul să răspundă chemării la mântuire în mod liber, pentru că mântuirea înseamnă iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, exprimată în mod liber. Prin urmare, noi putem să ascultăm de Dumnezeu sau să fim nepăsători, să-L căutăm sau să-L ignorăm (...). Dacă voieşte cineva să se mântuiască, vine la Hristos. Mântuitorul ne arată că mântuirea omului este o lucrare bazată pe o propunere liberă a lui Dumnezeu Cel veşnic de a dărui omului viaţă veşnică şi pe răspunsul liber al omului la invitaţia sau chemarea lui Dumnezeu”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

„Lepădarea de sine ne ajută să urmăm lui Hristos pe calea mântuirii”

Preafericirea Sa a explicat ce înseamnă lepădarea de sine, pe care Mântuitorul Iisus Hristos ne-o cere pentru a putea să-I urmăm Lui. „Lepădarea de sine este eliberare de egoism pentru a dobândi o iubire smerită, neposesivă sau nepătimaşă. Pentru a fi ucenic sau discipol al lui Hristos, omul trebuie să cultive lepădarea de sine. Ce înseamnă această lepădare de sine? Înseamnă oare o negare de sine, înţeleasă ca depersonalizare? ­Nicidecum! În înţeles duhovnicesc, lepădarea de sine pe care Mântuitorul Iisus Hristos o cere omului nu înseamnă depersonalizare, ci o înnoire spirituală a persoanei. Înseamnă schimbarea felului de a gândi şi de a vieţui, înseamnă să nu mai trăim în mod egoist, preocupaţi doar de noi înşine, ci mai întâi să mulţumim lui Dumnezeu, Izvorul vieţii, şi să-i ajutăm pe oamenii care au nevoie de iubirea noastră smerită şi darnică. Această lepădare de sine, cu scopul de a dobândi o iubire darnică, smerită şi nepătimaşă, este de fapt o înviere din mormântul propriului egoism şi o bucurie de comuniune a omului cu Dumnezeu. Aşadar, lepădarea de sine ne ajută să urmăm lui Hristos pe calea mântuirii”, a arătat Patriarhul României.

În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că asumarea Crucii înseamnă transformarea suferinţei în biruinţă spirituală. „Crucea spirituală sau duhovnicească este o stare de suferinţă şi de luptă din viaţa omului, care nu se vede întotdeauna cu ochii trupeşti, ci se simte fiinţial sau duhovniceşte. Astfel, crucea spirituală a vieţii înseamnă lupta şi suferinţa omului cu o boală, cu o patimă egoistă sau cu o situaţie dificilă. Crucea poate fi şi suferinţa că ne lipseşte cineva sau ceva, că dorim o viaţă sfântă, dar constatăm cât suntem de păcătoşi. Pentru cineva crucea poate să însemne o copilărie tristă de orfan sau o tinereţe prea zbuciumată, ori o căsnicie nefericită. Pentru altcineva, crucea poate să însemne o sărăcie permanentă sau o boală incurabilă. Totuşi, pentru mulţi oameni, crucea a însemnat lupta de a transforma o neîmplinire materială sau profesională într-o împlinire duhovnicească. În sens pozitiv, crucea înseamnă efortul sau osteneala de a sfinţi viaţa prin iubire smerită şi milostivă, ca de pildă efortul, dăruirea de sine şi răbdarea de a întemeia o familie creştină şi de a creşte copiii în credinţă, sau strădania permanentă de a deveni un monah smerit şi nevoitor, rugător pentru mântuirea sa şi a semenilor săi”, a evidenţiat Preafericirea Sa.

Părintele Patriarh Daniel a mai subliniat faptul că atunci când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci arătăm că „Sfânta Cruce ne duce spre Hristos Cel răstignit şi înviat, ne uneşte cu Hristos Cel ce transformă durerea în bucurie, suferinţa în speranţă şi neputinţa în biruinţă spirituală sau duhovnicească.

Să ne ajute Dumnezeu să înţelegem că dacă trecem prin suferinţe, necazuri, ispite şi tot felul de lipsuri, Hristos Domnul, Cel ce cunoaşte crucea noastră, nu doreşte ca noi să suferim, ci ne cheamă să ne apropiem mai mult de El”, a spus Patriarhul României.