„Atitudinea părintească a Mântuitorului este lumină pentru comportamentul fiecărui creștin”

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în Duminica a 20-a după Rusalii un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a scos în evidență mesajul Evangheliei duminicale, arătând că Hristos Domnul aduce mamei îndoliate bucuria învierii fiului ei.

În cadrul Sfintei Liturghii din această duminică a fost lecturat pasajul evan­ghelic ce relatează minunea învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16). În cuvântul său, Patriarhul României a spus că în această Evanghelie Mântuitorul Iisus Hristos arată milostivire față de oamenii îndurerați și față de cei morți: „Minunea învierii fiului acestei văduve arată că Domnul Hristos cunoaște suferința fiecărui om, dar și măsura răbdării lui. Nimeni nu L-a invitat pe Iisus în cetatea Nain. El a venit din proprie inițiativă și ne arată, prin aceasta, că a venit să aducă mângâiere, consolare și alinare mamei copleșite de durere, pentru că îl ducea pe ultimul drum, spre cimitir, pe unicul ei fiu. În același timp, Hristos Domnul a venit să-l învieze pe acest tânăr care a murit înainte de vreme, la o vârstă fragedă. Vedem că Mântuitorul se întâlnește cu moartea acestui tânăr și cu durerea mamei sale și a întregii comunități îndoliate. În cuvinte foarte puține, Evanghelia arată adevăruri foarte adânci. Hristos este Dumnezeu compătimitor: compasiunea Sa este pătimire împreună cu cei care suferă. Domnul îi spune acestei femei văduve să nu plângă, El care va plânge la mormântul prietenului Său, Lazăr. Îi spune acest lucru pentru că a cunoscut limita răbdării ei, fiind co­pleșită de durere”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că alinarea adusă mamei îndoliate de Mântuitorul Hristos reprezintă un model de comportament față de situațiile dificile de viață prin care trec semenii noștri: „Mântuitorul ne îndeamnă pe noi, creștinii, cum să ne purtăm față de cei îndoliați, față de părinții care își duc propriii copii la cimitir și față de orice om care suferă din cauza pierderii unei ființe dragi. Fără să aștepte să fie invitat, El merge să îi consoleze pe cei îndu­rerați și suferinzi. Atitudinea pastorală, părintească a Mântuitorului Iisus Hristos este lumină pentru comportamentul fiecărui creștin milostiv și smerit”.

Preafericirea Sa a evidențiat și faptul că sensul adevărat al vieții pământești se regăsește în comuniunea interpersonală a oamenilor priviți ca daruri ale lui Dumnezeu: „După ce o consolează pe mamă, Domnul Se îndreaptă spre tânărul aflat pe catafalc sau în sicriu și îi spune: «Tinere, ție îți zic, scoală-te!” Deodată, sufletul a revenit în trupul copilului și el a înviat și a început să vorbească. Evanghelia ne spune că Iisus l-a dat mamei sale. Această precizare este foarte importantă deoarece arată că viața este un dar de la Dumnezeu și că toți copiii sunt un dar de la Dumnezeu pentru părinți. Când l-a dat pe fiul înviat al văduvei mamei sale, Mântuitorul a arătat că părinții și copiii sunt, unii pentru alții, un dar și o binecuvântare. În această comuniune a darurilor unei persoane pentru cealaltă se află sensul adevărat al vieții. Evanghelia îndeamnă ca părinții și copiii să nu fie despărțiți sau însingurați. De aceea, astăzi Biserica trebuie să îi ajute pe copii și pe tineri să înțeleagă că, de fapt, libertatea nu înseamnă însingurare față de părinți, iar fericirea nu înseamnă individualism egoist, ci sensibilitate față de nevoile și su­ferința altora și față de cultivarea respectului față de celelalte persoane”.

„Mântuitorul Iisus Hristos arată că îi iubește pe tineri și că nu este firesc ca cineva tânăr să moară, ci să își trăiască viața ca binecuvântare și dar de la Dumnezeu pentru a fi bucurie părinților, fraților și comunității. De aceea, cele trei învieri din morți săvârșite de Mântuitorul Hristos au fost toate învieri ale unor tineri: fiul văduvei din Nain, fiica lui Iair și prietenul său, Lazăr din Betania, fratele Martei și al Mariei. Tinerețea este simbolul veșniciei. În tinerețe, omul caută să cunoască mai mult și să înțeleagă lumea din jur. Tinerii sunt mai ales sensibili la iubirea familiei, prietenilor și comunității față de ei. Astfel, învață și ei să răspundă acestei iubiri cu multă sensibilitate. Tine­rețea este vârsta căutării unui ideal sau unui sens al vieții. Un tânăr bogat a venit la Iisus și L-a întrebat: «Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?» (Marcu 10, 17). Iisus l-a privit cu drag, pentru că punea cea mai serioasă întrebare a vieții lui. Mântuitorul așteaptă de la tineri să caute sensul vieții pentru a descoperi că viața pământească este doar o pregătire pentru viața veșnică, cerească. Tânărul care caută găsește idealul vieții lui când descoperă că el nu are viața ca dar de la Dumnezeu doar pentru a ajunge la mormânt. El este făcut pentru viața veșnică. Învierea tânărului din Evanghelie ne arată că se confirmă adevărul rostit de Mântuitorul Iisus Hristos către Marta, sora lui Lazăr, căreia îi spune: «Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi» (Ioan 11, 25). Învierea nu este un fenomen natural. Este darul lui Dumnezeu oferit de Hristos celor ce cred în El”, a adăugat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

În încheiere, Patriarhul României a afirmat: „Astăzi, tinerii trebuie îndemnați să asculte Evanghelia și să descopere bucuria comuniunii cu Hristos în rugăciune, în slujbele Bisericii, dar și în mângâierea și ajutorarea celor întristați, a celor suferinzi din cauza bolii sau a pierderii celor dragi. Astfel, tinerii pot învăța că iubirea cu adevărat sfântă este cea născută din rugăciune și din fapte bune”.