De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Autorităţile iau măsuri de interzicere a „etnobotanicelor“
Reprezentanţii mai multor instituţii şi specialişti au analizat, ieri, noile măsuri privind interzicerea substanţelor psihotrope, iar ministrul de Interne, Traian Igaş, a precizat că va fi înaintat Guvernului un material cu propuneri concrete pentru interzicerea acestor substanţe, "denumite greşit etnobotanice".
Ministrul de Interne a declarat că materialul întocmit de specialişti va fi prezentat în şedinţa de Guvern de mâine, după care ar putea fi promovat "într-o formă care să interzică aceste fenomene din ce în ce mai des întâlnite în România". La rândul său, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat că instituţia pe care o conduce a realizat, în 2009, un proiect de ordin pentru interzicerea "etnobotanicelor", însă Comisia Europeană a atras atenţia asupra faptului că acest lucru ar putea crea probleme privind libera circulaţie a mărfurilor. Cseke Attila a mai spus că este necesară întărirea forţelor şi intensificarea activităţii autorităţilor în judeţe, pentru a găsi soluţii în combaterea vânzării şi consumului de droguri, în condiţiile în care "comercianţii" de astfel de substanţe găsesc în mod constant unele produse noi, care sunt greu de determinat de către autorităţi. Ministrul a subliniat că aceşti comercianţi de substanţe etnobotanice nu numai că pun în pericol sănătatea consumatorilor, dar practică şi "înşelăciunea", ambalând produsele în recipiente pe care se precizează, cu scris mic, faptul că nu este recomandat consumul de către oameni. Cseke Attila a precizat că în aceste cazuri este vorba şi despre curiozitatea şi naivitatea consumatorilor. Peste o mie de cazuri de intoxicări la nivel naţional Ieri a fost definitivat şi un proiect de ordin comun al miniştrilor Administraţiei şi Internelor, Sănătăţii şi Agriculturii, care se referă la o mai bună colaborare la nivel judeţean între toate instituţiile implicate în combaterea acestui fenomen. Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a spus că autorităţile locale aşteaptă ordinul comun al celor trei miniştri, pentru a putea avea instrumentele necesare în lupta împotriva substanţelor psihotrope. El a amintit că, în 2009, în Bucureşti au fost verificate 121 de magazine de vise, acţiuni la care au participat 539 de specialişti. De asemenea, în 2009 au fost înregistrate aproape 1.200 de cazuri de intoxicări cu produse etnobotanice, la nivel naţional, la Unităţile de Primiri Urgenţe.