La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Autorităţile lucrează la un plan de reconstrucţie a zonelor afectate de inundaţii
Comitetele de coordonare desemnate de Guvern se vor deplasa în judeţele în care au fost repartizate, pentru ca, împreună cu autorităţile locale, prefecţii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii, să asigure efectuarea evaluării daunelor asupra gospodăriilor şi infrastructurii şi să stabilească un plan de reconstrucţie a zonelor afectate de inundaţii din fiecare judeţ
Guvernul a constituit, ieri, comitete de coordonare pentru evaluarea pagubelor produse de inundaţii şi pentru stabilirea planurilor de reconstrucţie a zonelor afectate din judeţele Maramureş, Suceava, Iaşi, Botoşani şi Neamţ. Potrivit unui comunicat al Executivului, comitetele de coordonare se vor deplasa în judeţele în care au fost alocate pentru ca, împreună cu autorităţile locale, prefecţii, preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii, să asigure efectuarea evaluării daunelor asupra gospodăriilor şi infrastructurii şi să stabilească un plan de reconstrucţie a zonelor afectate de inundaţii din fiecare judeţ. Domeniile pe care comitetele de coordonare le vor acoperi sunt locuinţele şi gospodăriile, animalele din gospodării individuale, infrastructura locală şi judeţeană de transport, obiectivele sociale, spitale, şcoli, grădiniţe, suprafeţe agricole, reţele electrice şi de comunicaţii, reţele utilitare de aprovizionare cu apă şi gaze. Cum sunt distribuite comitetele Cele cinci comitete de coordonare vor fi conduse de câte un secretar de stat, după următoarea componenţă, anunţată în comunicatul Guvernului: Horia Irimia, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, pentru judeţul Maramureş; Septimiu Buzaşu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pentru judeţul Suceava; Lucia Varga, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, pentru judeţul Iaşi; Darius Mesca, secretar de stat la Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru judeţul Botoşani; Gheorghe Albu, secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru judeţul Neamţ. Fiecare comitet va include reprezentanţi cu autoritate din Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Reprezentanţii celor şase ministere menţionate vor fi desemnaţi de către miniştrii respectivi. Ministerul Internelor şi Reformei Administrative va asigura coordonarea centralizării informaţiilor, a estimărilor şi evaluărilor efectuate la nivelul judeţelor, în vederea identificării resurselor financiare de urgenţă şi pe termen mediu şi lung, necesare pentru a sprijini persoanele afectate de efectele inundaţiilor şi pentru reconstrucţia infrastructurii locale din zonele afectate. Numărul persoanelor evacuate a depăşit 10 mii Numărul judeţelor afectate de inundaţii a crescut de la cinci la şase, iar numărul persoanelor evacuate a ajuns la peste 10.500, potrivit bilanţului prezentat, ieri dimineaţă, de secretarul de stat din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), Victor Paul Dobre. Potrivit secretarului de stat, numărul locuinţelor distruse a ajuns la 99, alte 122 de locuinţe, din cele peste 8.500 inundate, fiind în pericol de prăbuşire. Potrivit raportului, au fost afectate de inundaţii sau viituri un număr de 145 de localităţi. Victor Paul Dobre a mai precizat că peste şapte kilometri de drumuri naţionale şi 1.067 de kilometri de drumuri judeţene şi comunale sunt impracticabili. De asemenea, aproximativ 8.300 de fântâni au fost inundate, peste 1.400 de poduri şi podeţe au fost distruse de ape, iar 23 de mii de hectare de teren agricol şi peste 3 mii de hectare de păşuni şi fâneţe sunt acoperite, la ora actuală, de ape.