Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântare arhierească în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”‑Bosanci la ceas aniversar
La 30 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii închinată praznicului Adormirii Maicii Domnului, în Duminica a 9‑a după Rusalii, Parohia Bosanci II, Protopopiatul Suceava I, s‑a bucurat de binecuvântarea arhierească. În mijlocul credincioșilor s‑a aflat Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți.
După momentul întâmpinării ierarhului potrivit tradiției, cu pâine și sare, dar și cu flori, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Din soborul slujitor de preoți și diaconi a făcut parte și pr. Minu Mititelu, protoiereu al Protopopiatului Suceava I.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, iar la momentul împărtășirii credincioșilor, copii și tineri ai parohiei au interpretat o serie de cântece închinate Maicii Domnului. La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși din localitățile din împrejurimi, dar și oficialități locale.
La finalul slujbei din ajunul hramului sfântului lăcaș, 14 august 2022, Preasfințitul Părinte Antonie a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat înțelesul duhovnicesc al Evangheliei rânduite pentru această zi, evidențiind importanța minunii săvârșite de Mântuitorul Iisus Hristos, prin care furtuna a fost potolită și Sfântul Apostol Petru a mers pe mare. Nu în ultimul rând au fost subliniate roadele credinței statornice: „Este foarte importantă credința omului care este o legătură cu Dumnezeu, o legătură cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Când slăbește credința noastră? Atunci când nu ne rugăm, când nu mergem la sfânta biserică, atunci când nu ne mărturisim, nu ne împărtășim, atunci când nu facem fapte bune, atunci când ne înstrăinăm de tot ce este duhovnicesc, ne înstrăinăm de Dumnezeu, ne îndepărtăm de Mântuitorul Hristos. Și îndepărtându‑ne, slăbim și ne scufundăm. Deci Părinții Bisericii ne atenționează cât de important este să ne uităm, să privim către Mântuitorul Iisus Hristos și să păstrăm credința puternică”.
La final, ierarhul a dăruit bisericii „Candela Unității Naționale”, o candelă care să ardă pentru neamul românesc, și i‑a îndemnat pe cei prezenți la împreuna rugăciune. Din partea comunității parohiale, Preasfinția Sa a primit în dar o icoană cu chipul Mântuitorului și un ștergar autentic, țesut de gospodinele satului.
Pr. Minu Mititelu i‑a înmânat ierarhului, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, icoana dedicată Anului Jubileu „Moștenirea Mușatină - credință, cultură, istorie”, care îi reprezintă pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Ioan cel Nou de la Suceava și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
În continuare, părintele paroh Ioan Belei i‑a mulțumit ierarhului pentru prezență, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru binecuvântare, soborului slujitor și tuturor celor prezenți pentru comuna rugăciune. Cuvântul de mulțumire s‑a îndreptat și către toți cei care au devenit, în ultimii 30 de ani, ctitori ai bisericii din Bosanci prin darurile pe care le‑au făcut acesteia și ocrotitoarei sfântului lăcaș, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
La final, soborul slujitor a oficiat o slujbă de pomenire pentru odihna sufletelor ctitorilor lăcașului de cult.