Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Gura Râului
Comunitatea de credincioşi din localitatea Gura Râului, judeţul Sibiu, a primit duminică, 25 februarie, binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, care a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitate.
Credincioșii din Gura Râului au umplut biserica veche din sat și mulți dintre ei au îmbrăcat straiele populare specifice Mărginimii Sibiului. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte cei doi preoți de la cele două biserici din Gura Râului, preotul Petru-Toader Damian, protopop de Săliște, și preotul Alexandru Câmpan, precum și alți slujitori ai sfintelor altare. Între oaspeți s-au numărat mai mulți primari din localitățile Mărginimii Sibiului, se arată pe Mitropolia Ardealului.ro.
Cuvântul de învățătură al ierarhului a cuprins o tâlcuire a Pildei vameșului și a fariseului din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie. IPS Părinte Mitropolit Laurențiu a evidențiat rugăciunea de pocăință a vameșului, model pentru toți cei care își întorc inima spre Dumnezeu.
„Aceasta este rugăciunea pe care trebuie să o învățăm noi de la vameș. El a devenit pentru noi un instructor, un învățător. Prin umilința sa, prin modul în care s-a adresat lui Dumnezeu, ne învață cum să ne rugăm. Rugăciunea aceasta, formula aceasta de rugăciune a lui a fost preluată de părinți, de asceți, este repetată mereu și se numește Rugăciunea inimii: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!» Repetată cu smerenia cuvenită și mai ales cu concentrare, rugăciunea aceasta poate aduce o stare de fericire, de bucurie. Aceasta nu rămâne doar în minte, ea coboară în inimă și apoi intră în viața noastră. Dacă ai mers la biserică și te-ai rugat, n-ai făcut altceva decât să creezi o legătură cu ceea ce ai făcut acasă, pentru că dacă acasă nu-ți amintești de Dumnezeu, o să uiți și duminica să vii la biserică și când auzi clopotul că te cheamă”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a primit în dar din partea Junilor din Gura Râului o pălărie tradițională confecționată de meșterul popular Maria Berbescu, iar din partea comunității păstorite de protopopul Petru-Toader Damian a primit un baston arhieresc.