Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântare la catedrala din orașul Bacău
Cu prilejul marelui praznic împărătesc al Înălțării Domnului, 13 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Bacău, săvârșind Sfânta Liturghie la Catedrala „Înălțarea Domnului”.
Ierarhul a vorbit în cuvântul său despre mărturiile biblice ale Înălțării Domnului, despre prezența Sa tainică, prin Duhul Sfânt, în inimile apostolilor și ale credincioșilor și despre înălțarea duhovnicească: „Hristos S-a înălțat la cer ca Fiu al lui Dumnezeu din eternitate și nu ne-a lăsat un vid, o absență, ci o prezență nevăzută, harul Duhului Sfânt care sălășluiește în noi. A lăsat Duhului Sfânt lucrarea de a desăvârși și conduce Biserica mai departe. Astăzi este hramul acestei catedrale care e ridicată în inimile noastre și în palmele acestei zidiri, care este un lăcaș de închinare majestuos și noi îl considerăm că este o poartă a cerului și un loc de întâlnire cu Dumnezeu, pentru faptul că aici, duminical sau chiar zilnic, puteți intra să vă rugați potrivit programului liturgic stabilit de cei doi preoți, cu binecuvântarea noastră. Vă îndemn să trăiți această zi în toată plenitudinea ei, harică, teologică, liturgică și vă veți întoarce mai înălțați la casele voastre”.
După Sfânta Liturghie, a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor neamului, iar un grup de elevi de la Școala Generală nr. 19 „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, coordonați de profesoara Marinela Potârniche, a prezentat un program artistic compus din cântece patriotice dedicate celor care și-au jertfit viața pentru libertatea, demnitatea și integritatea neamului românesc.
La final, preotul paroh Nicolae Hurjui a mulțumit chiriarhului pentru prezența în mijlocul comunității la sărbătoarea hramului, conform eprb.ro.



.jpg)
