Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
Binecuvântare la începutul şcolii
După o mai veche tradiţie, mai multe unităţi de învăţământ din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor aşază ultima săptămână de dinaintea începerii anului şcolar sub semnul binecuvântării Sfintei Biserici. În această situaţie se află şi Parohia "Sfinţii Cosma şi Damian" din Caracal, unde preoţii slujitori au înălţat rugăciuni de mulţumire şi cereri pentru spor la învăţătură şi luminarea minţii.
Ca în fiecare an, în prima duminică de dinaintea începutului de an şcolar, curtea Bisericii "Sfinţii Cosma şi Damian" din incinta Spitalului Municipal Caracal a devenit neîncăpătoare pentru numărul elevilor veniţi la rugăciune. Alături de învăţăcei au stat şi părinţii acestora, care s-au rugat laolaltă pentru luminarea minţii, succes la examene şi spor la învăţătură în anul şcolar ce se apropie. Sărbătoarea a fost împlinită de demersul preotului paroh Ion Doru Iagăru, care a împărţit celor prezenţi daruri pentru şcoală (peste 500 de pachete cu rechizite şcolare) şi prinoase din partea bisericii. Rugăciunile de la Sfânta Liturghie s-au îndreptat şi către familiile nevoiaşe, cu mulţi copii, fii şi fiice ale parohiei. Mijlocirea lor a fost ascultată şi, prin apelul părintelui paroh, din prinosul fiecărui participant la slujbă a fost refăcută casa unei familii credincioase. Metodele de pastoraţie folosite de preotul paroh au putut fi categorisite drept interactive şi provocatoare. Pentru fiecare faptă bună şi prezenţă la Sfânta Liturghie, fiecare tânăr primeşte câte un dar, destul de consistent, ca stimulent pentru drumul pe care a păşit şi pe care trebuie să se menţină. "Tot ce fac, pentru ei vreau să fac. Sper ca din ce în ce mai mulţi copii şi tineri să mă înţeleagă. Astfel, pentru fiecare participare necondiţionată la sfintele slujbe, fiecare credincios, mic sau mare, primeşte un bilet. Apoi facem tombolă şi şansele sunt şi mai mari dacă ai mai multe participări. Aşa am organizat un pelerinaj gratis pentru câştigători la mănăstirile vâlcene. Cel mai mic pelerin a avut 5 anişori. Îmi doresc să avem cât mai mulţi copii şi elevi, mai ales pe cei care nu au mai primit ajutor în biserică. Viitorii creştini trebuie să fie nu doar cuminţi, ci şi învăţaţi. La sfârşitul anului şcolar i-am recompensat pe cei mai buni pentru rezultatele obţinute cu un premiu - cupa pentru cel mai bun copil, iar pentru prima notă de 10 din acest an şcolar le-am pregătit ca stimulent un rucsac şi un joc electronic. Să dea Dumnezeu ca acesta să fie începutul!", mărturiseşte cu nădejde preotul Iagăru. Între preocupările de frunte ale tinerilor de la Biserica "Sfinţii Cosma şi Damian" se numără şi citirea zilnică a Psaltirii. (Diac. Ioniţă Apostolache, prof. Alexandra Iliescu)