În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântare patriarhală la Mănăstirea Techirghiol
În Duminica a 7-a după Rusalii, a Vindecării a doi orbi şi a unui mut în Capernaum, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în mijlocul obştii Mănăstirii „Sfânta Maria“, din Techirghiol - stavropighie patriarhală. În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preafericirea Sa a evidenţiat în prezenţa a sute de credincioşi învăţăturile duhovniceşti ce se desprind din Sfânta Evanghelie, precum şi viaţa Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.
În cuvântul rostit la finalul Sfintei Evanghelii, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că Mântuitorul Iisus Hristos le cere credinţă celor doi orbi pentru vindecare, însă celui mut, El nu-i cere nimic, deoarece acela nu mai era în deplinătatea facultăţilor mintale, fiind stăpânit de un diavol. „Iisus nu i-a mai cerut omului mut o mărturisire a credinţei. Atunci, cum de l-a vindecat? L-a vindecat pentru credinţa celor care l-au adus la El. L-a vindecat pentru credinţa altora, care cu multă smerenie şi iubire faţă de aproapele bolnav, stăpânit de duhul rău, l-au adus la El“, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că noi învăţăm trei lucruri folositoare, trei virtuţi deosebite de la acei doi orbi vindecaţi de Mântuitorul Iisus Hristos. „În primul rând, învăţăm stăruinţa lor în rugăciune. Nu s-au rugat o singură dată, ci strigau mereu în urma lui Iisus: Miluieşte-ne pe noi! În al doilea rând, învăţăm de la ei credinţa puternică şi în al treilea rând, învăţăm recunoştinţa. Deşi Iisus le-a poruncit cu asprime să nu spună nimănui nimic, totuşi ei, când au ieşit, plini de bucurie că văd pe ceilalţi oameni, soarele, natura şi lumea, au arătat recunoştinţa lor, lăudând pe Dumnezeu şi binevestind puterea vindecătoare a lui Iisus Hristos. Stăruinţă în rugăciune, credinţă fierbinte şi recunoştinţă multă. Aceasta învăţăm de la acei doi orbi vindecaţi. De ce totuşi Mântuitorul Iisus Hristos le-a poruncit cu asprime acestor doi orbi să nu spună nimănui nimic? Ca să ne înveţe pe noi ca atunci când săvârşim binele să nu aşteptăm laudă de la oameni, nici apreciere şi nici o manifestare de recunoştinţă personală pentru slava noastră omenească. Astfel, când facem binele să nu aşteptăm laudă de la oameni, ci Dumnezeu, care cunoaşte gândurile şi iubirea milostivă a aceluia care face binele, ne va răsplăti. Mântuitorul Iisus Hristos adaugă la predica Evangheliei şi fapta cea bună de alinare a suferinţei, de ajutorare a celor necăjiţi. De aceea, Biserica a învăţat ca pe lângă predicarea Evangheliei să înfiinţeze şi spitale, case pentru bătrâni, pentru copii orfani, să îi ajute pe cei săraci, astfel încât cuvântul Evangheliei să arate, prin faptele creştinilor, iubirea milostivă a lui Hristos. În acest fel, noi devenim mâinile iubirii milostive a Domnului Hristos faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru“, a spus Preafericirea Sa.
Întâistătătorul Bisericii noastre le-a vorbit celor prezenţi şi despre Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 27 iulie. „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon a fost un om al credinţei, dar şi al milostivirii, numele lui înseamnă «cel cu totul plin de milostivire». El a fost milostiv faţă de bolnavi, a vindecat o mulţime de oameni suferinzi, a făcut minuni în timpul vieţii şi după ce a trecut la cele veşnice. Sfântul Pantelimon este foarte cunoscut în toată lumea, dar mai ales el este ocrotitor al spitalelor creştine, al cabinetelor medicale şi al paracliselor din diferite spitale. În această zi noi ne gândim la toţi preoţii de caritate din spitale, la toţi medicii şi personalul care ajută la alinarea suferinţelor celor bolnavi, iar aici, în mod deosebit, ne gândim la cei care vin la tratament la Techirghiol, unind astfel tratamentul medical cu tratamentul spiritual al Spovedaniei şi al Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos şi al rugăciunilor pentru vindecare“, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La final, Preafericirea Sa a oferit obştii Mănăstirii Techirghiol o cruce de binecuvântare şi mai multe cărţi de cult şi teologice. De asemenea, maica stareţă Lucia Roşu i-a oferit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon şi un buchet de flori.