Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, în perioada 15 noiembrie - 25 decembrie 2025, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a derulat proiectul catehetic „Nașterea Domnului, începutul mântuirii noastre”, inițiat de Sectorul învățământ și activități cu tineretul și integrat în Programul național „Hristos împărtășit copiilor”.
Binecuvântare pentru credincioşii clujeni
În Piaţa „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, numeroşi credincioşi au asistat la Sfânta Liturghie săvârşită în Duminica a 4-a după Rusalii de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Sfânta Liturghie a fost săvârşită la un Altar amenajat pe treptele Catedralei Mitropolitane. După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Grija față de bolnavi, mare faptă a milei trupești”. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit diacon pe teologul Silviu Rad, profesor de religie la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei, dirijat de Sergiu Stanciu, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Hram la Vad, Cluj
Mănăstirea clujeană „Ștefan Vodă” de la Vad şi-a sărbătorit joi, 2 iulie, ocrotitorul spiritual, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, la împlinirea a 516 ani de la trecerea sa la Domnul și 28 de ani de când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al mănăstirii şi a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat că Sfântul Ștefan cel Mare este „icoană deplină și curată a sufletului românesc”: „Sfântul Voievod Ștefan a întemeiat Mitropolia din Feleac și Episcopia din Vad. Atunci când au venit vremuri bune, după Unirea cea Mare, s-a reînființat eparhia noastră, iar numele pe care i l-a dat Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul acesteia, a fost cel pe care îl cunoaștem: Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului”. Răspunsurile liturgice au fost date de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană.



.jpg)
