În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântare pentru elevii seminarişti
Începutul noului an şcolar a fost marcat la seminarele teologice din Arad şi Caransebeş printr-un moment festiv la care au luat parte chiriarhii eparhiilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de numeroşi preoţi, profesori şi elevi ai celor două instituţii de învăţământ teologic.
Luni, 15 septembrie, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-a săvârşit slujba de Te Deum la deschiderea anului şcolar, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, care i-a binecuvântat pe tinerii elevi seminarişti la început de an şcolar. Au fost de faţă reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, ai Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea“ din Arad, invitaţi, părinţi şi elevi. Slujba de Te Deum a fost săvârşită de către protos. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului, alături de pr. Pompiliu Gavra, directorul seminarului, pr. Codin Şimonca-Opriţa, profesor şi spiritual al acestei şcoli, şi arhid. Tiberiu Ardelean, profesor de muzică. În continuare, pr. prof. Pompiliu Gavra a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu prilejul începutului de an şcolar 2014-2015. Apoi, copiii, părinţii şi dacălii au ieşit în curtea liceului, unde au continuat festivităţile de deschidere a noului an şcolar, părintele director le-a urat bun venit noilor elevi seminarişti şi s-au dezbătut probleme organizatorice pentru noul an şcolar.
Deschiderea anului şcolar la Seminarul Teologic din Caransebeş
Marţi, 16 septembrie, la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu“ din Caransebeş a avut loc deschiderea festivă a noului an şcolar 2014-2015. Manifestarea a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum de către un sobor de preoţi, în biserica paraclis episcopal cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din incinta unităţii de învăţământ teologic. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a părinţilor profesori, a profesorilor, precum şi a elevilor seminarişti însoţiţi de familiile acestora. „Este bine să începem anul şcolar astăzi pentru că ieri am sărbătorit şi l-am cinstit pe ocrotitorul Banatului, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş. În această biserică, laborator pentru elevii seminarişti, am deschis anul şcolar într-un mod festiv, săvârşind o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare. Îndemn pe toţi elevii, care au avut un imbold, o chemare de a urma o şcoală vocaţională teologică, să sporească şi să crească în râvnă şi în evlavie pentru slujirea Bisericii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos“, a arătat Preasfinţitul Părinte Lucian. La final părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul anului şcolar 2014-2015. În continuare, Preasfinţitul Lucian a vizitat sălile de curs şi internatul Seminarului Teologic, purtând discuţii cu elevii seminarişti şi cu părinţii acestora. Institutul Teologic, înfiinţat de Episcopul Ioan Popasu în anul 1876, a fost transformat, după 51 ani de existenţă, în Academie Teologică, funcţionând în această organizare până la reforma învăţământului din 1948. În anul 1955 a fost trecut la gradul de Seminar Teologic, cu cinci ani de studiu, funcţionând fără întrerupere până în prezent. De-a lungul timpului Seminarul din Caransebeş a format caractere, atât culturale, cât şi duhovniceşti, zeci de generaţii de tineri care au devenit slujitori ai Bisericii lui Hristos.
Rugăciuni de binecuvântare şi la Oraviţa, Monion şi Moldova Nouă
Începutul noului an şcolar a fost marcat şi de către membrii centrelor de tineret de la Oraviţa şi Moniom prin participarea la rugăciuni de binecuvântare în bisericile parohiale. La Oraviţa, pentru al doilea an consecutiv, membrii Centrului de tineret „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina“ au participat, în seara zilei de duminică, 14 septembrie, la un moment duhovnicesc intitulat „Nimic fără Dumnezeu“. În cadrul acestui eveniment, membrii centrului, alături de alţi copii şi tineri din Oraviţa, au participat la slujba Acatistului Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, săvârşită de părintele Gelu Moldovan în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul“. La final, tinerii au susţinut un interesant referat despre viaţa, activitatea şi minunile săvârşite de către Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş - ocrotitorul Banatului.
Şi în cartierul Moniom al municipiului Reşiţa, membrii Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din localitate, alături de alţi elevi şi preşcolari, au participat la o seară de rugăciune în biserica parohiei. În prima parte a serii tinerii au citit Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, după care s-au rugat, alături de coordonatorii şi voluntarii centrului de tineret, pentru un an şcolar binecuvântat cu împliniri şi realizări. La final, părintele Mihai Ciucur, inspector pentru activităţile cu tinerii şi paroh la Moniom, i-a felicitat pe cei tineri că au ales să înceapă anul şcolar la biserică, primind binecuvântarea lui Dumnezeu. „Prezenţa în număr mare a copiilor în biserică, în ajun de început de an şcolar, arată că eforturile noastre în plan misionar şi catehetic încep să-şi arate roadele. E încurajator pentru noi că tinerii încep să înţeleagă că în creşterea şi formarea lor ca oameni există doar două căi: calea Bisericii şi calea şcolii, aşa cum ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre“, a subliniat părintele inspector.
Prima chemare a clopoţelului a fost marcată şi la Moldova Nouă, unde un număr mare de copii, părinţi şi dascăli au fost prezenţi la festivitatea de deschidere a unui nou ciclu de învăţământ, o nouă etapă de formare a tinerilor locuitori ai oraşului cărăşean de pe Dunăre. La invitaţia directorului Liceului Tehnologic „Clisura Dunării“, prof. Vladu Dumitru, începând cu ora 9:00, preoţii parohi ai celor două parohii de la Moldova Nouă, prot. Bogoliub Martinovici şi pr. Căta Remus, au oficiat slujba Te Deum-ului în incinta şcolii, la care au participat oficialităţi ale oraşului în frunte cu primarul localităţii, ing. Matei Lupu, precum şi insp. gen. adj. Paul Şuşoi. A urmat deschiderea noului an şcolar şi la cele două grădiniţe cu program prelungit PP1 şi PP2 din oraş, unde părintele Remus Căta, după oficierea Te Deum-ului şi sfinţirea apei, a binecuvântat copiii preşcolari şi a sfinţit sălile de clasă. În prezent, la nivelul Episcopiei Caransebeşului funcţionează douăsprezece centre de tineret, aflate în diverse stadii de dezvoltare şi organizare, în cadrul cărora se desfăşoară, în regim after-school, activităţi educative, catehetice, artistice şi culturale, în scopul apropierii tinerei generaţii de valorile Bisericii noastre. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)