În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântarea lăcaşului de la Schitul Petroşniţa
Schitul Petroşniţa din apropierea satului cărăşean cu acelaşi nume a fost zilele trecute în sărbătoare. Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit la biserica schitului spre a o binecuvânta şi a o deschide pentru rugăciune.
După câteva luni de muncă asiduă, obştea aşezământului condus de ierodiaconul Onufrie Ocu a participat cu bucurie la oficierea slujbei de binecuvântare a lăcaşului şi a Liturghiei arhiereşti. Sâmbătă, 11 decembrie, când Biserica îi serbează pe doi cuvioşi stâlpnici, Sfântul Daniil şi Sfântul Luca cel Nou, la orele dimineţii, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit slujba binecuvântării lăcaşului, dând cu această ocazie şi al doilea hram, pe Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei. Gerului cumplit de afară i s-a opus nu numai frumuseţea greu de descris a locului, cât mai ales credinţa fierbinte a obştei monahale şi a pelerinilor care au umplut noua biserică. După slujba binecuvântării a urmat Sfânta Liturghie arhierească, oficiată de Preasfinţitul Părinte Lucian, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, alcătuit din slujitori ai Centrului Eparhial, dar şi ai parohiilor din vecinătatea schitului. În acest cadru liturgic a avut loc şi hirotonia întru ierodiacon a părintelui Onufrie, care a mulţumit chiriarhului pentru toată purtarea de grijă, dar şi tuturor ctitorilor şi binefăcătorilor implicaţi în lucrarea de zidire a noii mănăstiri. În cuvântul său de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a arătat că marele merit al monahismului este că a dus la apariţia în lume a mănăstirilor, cele mai multe fiind adevărate oaze de credinţă şi trăire duhovnicească. Evenimentul s-a încheiat cu tradiţionala agapă creştinească, oferită de obştea schitului. Lăcaş mănăstiresc cu rânduială athonită Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" este situat la 15 km de Caransebeş, cu acces pe DN 6 Caransebeş - Orşova, pe o culme din apropierea satului Petroşniţa, comuna Bucoşniţa, între cei doi munţi sacri ai Banatului de Munte, Muntele Mic şi Muntele Semenic. Ridicat la iniţiativa părintelui Onufrie Ocu, monah venit din Sfântul Munte, cu implicarea părintelui Ioan Sârbu, parohul din Petroşniţa, Schitul "Înălţarea Sfintei Cruci" îşi are începutul în urmă cu cinci ani, când Înalt Preasfinţitul Mitropolit Laurenţiu Streza, pe atunci episcop al Caransebeşului, a săvârşit slujba punerii pietrei de temelie, chiar în ziua hramului. Lucrările de construcţie au fost începute în anul 2006, sub oblăduirea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului. După ce s-a zidit o casă pentru obştea mănăstirii, s-a trecut la zidirea bisericii, folosindu-se ca material principal piatra de marmură. Frumoasa biserică din piatră ce străjuieşte intrarea în Caransebeş dinspre satele de pe Valea Timişului este acum pregătită pentru frescă. Părintele Onufrie a pornit la drum cu puţine resurse, dar cu încrederea în Dumnezeu se va îngriji de fiecare detaliu.