În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Binecuvântarea lucrărilor la biserica din Pintic, județul Cluj
În Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului), 13 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat lucrările efectuate în ultimii ani la biserica parohială din Pintic, judeţul Cluj.
Ierarhul a binecuvântat lucrările la biserica parohială cu hramul „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul”, apoi a săvârşit Sfânta Liturghie. Pornind de la pilda Vameșului și a Fariseului, care se citește în prima duminică a Triodului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a vorbit despre perioada Triodului şi semnificaţia ei pentru viaţa duhovnicească. Ierarhul a mai spus că în această perioadă de pocăință, credincioşii sunt chemați la rugăciune făcută cu stăruință și credință.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioşi ca atunci când se roagă să îi ierte pe toţi: „Rugăciunea noastră făcută cu credinţă şi stăruinţă este primită dacă mai îndeplinim o condiţie. În Evanghelia după Marcu, în capitolul 11, începând cu versetul 24, Domnul Hristos ne învaţă: . Când stăm şi ne rugăm, trebuie să iertăm orice avem împotriva cuiva, ca şi Tatăl nostru cel ceresc să ne ierte greşelile noastre”.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de teologi al Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej.
La finalul slujbei, preotul paroh Sorin Călin Căpîlna a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare şi i-a oferit o icoană cu Sfânta Treime.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Sorin Călin Căpîlna. De asemenea, Adrian Itu a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar preoteasa Iulia-Anamaria Căpîlna, membrii Consiliului parohial şi alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire. Slujba a fost săvârşită în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților civile și militare, în frunte cu primarul municipiului Dej, Costan Morar, și comandantul Garnizoanei Dej, colonelul Ioan Munteanu.