De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Binecuvântarea Sfântului Nicolae peste toţi românii
Românii din întreaga lume au adus ieri cinstire Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi, mai ales în rândul copiilor. Fie că se află în ţară sau în ţinuturi îndepărtate, românii s-au rugat împreună şi au împărţit daruri copiilor cuminţi.
Sute de biserici sunt închinate acestui sfânt ierarh şi un număr foarte mare de români îi poartă numele. Din cele peste 100 de biserici din Arhiepiscopia Bucureştilor care au acest hram, privirile celor mai mulţi dintre locuitorii Capitalei sunt îndreptate spre Biserica "Sfântul Gheorghe - Nou" din Protoieria III Capitală, care adăposteşte mâna dreaptă a sfântului ierarh. La această biserică aflată aproape de kilometrul 0 al Bucureştiului vin în aceste zile sute de credincioşi pentru a se închina moaştelor sfântului ierarh. De asemenea, şi catedralele episcopale din Miercurea Ciuc, Râmnic şi Galaţi şi-au sărbătorit hramul. Ierarhul din Mira Lichiei, prăznuit de românii din diaspora Chiar dacă sunt departe de casă, şi românii din diaspora i-au adus cinstire Sfântului Nicolae aşa cum au ştiut mai bine. Moş Nicolae a poposit, ca şi-n anii trecuţi, în mijlocul copiilor din estul Elveţiei şi din vestul Austriei. Duminică, 4 decembrie, după Sfânta Liturghie săvârşită în Biserica "Sfântul Lucian" (Luzi) din oraşul Chur, copiii Parohiei ortodoxe române "Sfânta Parascheva" l-au întâmpinat pe Moş Nicolae cu colinde şi poezii religioase, după care au primit cadouri. În ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae a fost săvârşită slujba Vecerniei în biserica evanghelică din Feldkirch, pentru membrii Comunităţii ortodoxe româneşti "Naşterea Domnului" din landul austriac Vorarlberg (vestul Austriei). După slujbă, copiii parohiei l-au întâmpinat pe Moş Nicolae cu colinde şi poezii religioase, cântate sau rostite în română şi germană. Două dintre fetiţele parohiei au interpretat colinde la vioară şi respectiv chitară în cinstea Moşului. Daruri şi pentru copiii din Ungaria Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae a fost şi hramul Catedralei episcopale din Gyula, care se află în plin proces de restaurare. Din această cauză şi pentru că foarte mulţi copii de la Grădiniţa, Şcoala Generală şi Liceul românesc "Nicolae Bălcescu" din Gyula au vrut să participe, praznicul Sfântului Nicolae a fost sărbătorit în ajun, la Centrul Cultural Român din Gyula, din cadrul liceului. În prezenţa tuturor copiilor şi a cadrelor didactice de la grădiniţă şi şcoală, Preasfinţitul Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, aflat în fruntea unui sobor de clerici de la episcopie, a săvârşit slujba de Te Deum. În continuare, un grup de copii de la grădiniţă şi un alt grup de elevi de la şcoala generală, îndrumat de profesorul Eva Sabău, au prezentat o serbare cu versuri şi cântece dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, cu un profund rol educativ, pe înţelesul copiilor, dar şi cu colinde româneşti. La finalul acestei manifestări, Preasfinţitul Siluan împreună cu vicarul Pavel Ardelean au împărţit copiilor dulciuri şi iconiţe. Sfântul Nicolae a fost sărbătorit şi de slujitorii şi credincioşii Parohiei "Şerban Vodă" din Capitală, mai ales că lăcaşul de rugăciune este închinat şi marelui ierarh al Mirei Lichiei. Sfânta Liturghie a fost săvărşită de părintele paroh Dinu Pompiliu, care a evidenţiat în cuvântul de învăţătură minunile şi ajutorul Sfântului Nicolae, care nu a rămas dator celor care-l cinstesc cu evlavie. "Sfântul Nicolae l-a urmat pe Dumnezeu în toate momentele vieţii lui şi l-a slujit în mod desăvârşit, devenind pentru credincioşi îndreptător al credinţei şi revărsător de multe daruri, dintre care cel mai mare a fost blândeţea", a spus pr. Dinu Pompiliu. (Gheorghe-Cristian Popa, Cristian Bostan, Marius Nedelcu)